Poezii din copilarie

Copilăria nu este o vârstă. Este o lume. De aceea, draga cititorule, te poţi oricând întoarce. Poţi oricând să baţi, cu sfială sau cu îndrăzneală, cu nostalgie sau cu bucurie, la uşiţa ei. Poţi să-ţi iei şi copiii de mână şi să le spui: „De data asta, n-o să vă mai povestesc cum era când eram eu mic, căci o să vedeţi chiar cu ochii voştri!” Şi vei pătrunde, cu ei împreună, în lumea poeziilor din copilăria ta şi a noastră, care acum e pe cale să devină a lor… Pentru că, uneori, şi poezia poate fi o    amintire de familie.

Editura Cartea Copiilor lanseaza o carte-colectie de poezii „clasice”, unele foarte cunoscute si dragi noua, scrise de autori romani. Este o carte pe care o doresc cu siguranta in biblioteca lui S. (de cand am citit despre lectia cu gaste a Cameliei imi doresc mult Povestea gastelor de George Cosbuc, iar in cartea de fata este foarte frumos ilustrata. Iata prezentarea detaliata a cartii, asa cum o fac chiar reprezentatii editurii:

Editura Cartea Copiilor lanseaza Poezii din copilarie

Bucuresti, 25 Octombrie, 2012

Si deodata, dintre dealuri/Se desprinde larg un zvon/Ca un murmur lung de ape/Revarsate peste maluri/Creste-n lunca, mai aproape/Umple vaile vecine/De rasunet mare/ Vine! Cine? Una dintre cele mai frumoase carti, în care copilaria joaca în rime.

Poezii din copilarie aduna în paginile sale versuri  îndragite de bunici si parinti de pe vremea când erau si ei copii, invitându-i  totodata pe micutii de azi într-o calatorie plina de culoare si veselie prin momentele copilariei.

Prin poezii de referinta ale marilor poeti români si desene ale unora dintre cei mai tineri si talentati  ilustratori,  cartea doreste sa ofere educatorilor si parintilor o modalitate aparte de a împrieteni copiii cu poezia.

Calatoria începe a se tese din leagan, cu cântece de somn  usor, împletindu-se mai apoi, când vesel, când domol, cu anotimpurile, cu sarbatorile colorate, cu jocurile, cu clipele-amintiri petrecute în sânul familiei si  în final cu nostalgia momentului   în care copilaria se pierde undeva, departe.

Si, pentru ca dragostea pentru frumos se cultiva de la vârste fragede, în  Poezii din copilarie se regasesc versuri si ilustratii atât pentru cei mai mici – La Pasti, Vine ploaia, Povestea gâstelor, Somnoroase pasarele – cât si pentru cei mai mari, care încep sa întrezareasca mesajele poeziilor, dincolo de rime – Ce te legeni, O ramâi, Cântec.  Tabloul copilariei este completat de poezii mult iubite, fara vârsta – Iarna pe ulita, Vestitorii primaverii, Rapsodii de toamna, Balada unui greier mic, Acceleratul.

Cu fiecare poezie cei mici vor descoperi un nou univers de voiosie si culoare, în care copii, parinti, bunici, dar si animalute, gâze, flori, copaci prind viata în nuante vesele de acuarela, creioane colorate sau colaj. Aceste desene, care însotesc si anima poeziile, semnate de Maria Brudasca, Livia Coloji, Raluca Ilie, Agnes Keszeg  si Cristiana Radu, reprezinta o adevarata „expozitie de grup”, menita sa vorbeasca despre valoarea tinerilor nostri ilustratori.

Celor care au dat viata volumului Poezii din copilarie s-a alaturat si Administratia Fondului Cultural National, care si-a oferit sprijinul pentru ca productia cartii sa fie una impecabila iar cei mici sa se bucure de fiecare pagina.

Volumul este disponibil în format mare, 20×26 cm, tiparit pe hârtie alba rezistenta coperta cartonata, plastifiata mat. Pretul este de numai 15,75 lei, iar cartea poate fi comandata online la www.carteacopiilor.ro.

Articolul următor
Lasă un comentariu

9 comentarii

  1. Tocmai am comandat-o! Mulțumesc pentru recomandare🙂 Posibil să primesc și Școala urșilor cadou http://www.carteacopiilor.ro/catalog_ursi_scoala.php Vezi?🙂

    Răspunde
  2. Viorica L

     /  27 Octombrie 2012

    Am facut si eu acum o comanda la ei. Multumesc de recomandare.

    Răspunde
  3. Si eu am facut:)multumim si noi de recomandare..

    Răspunde
  4. am vazut-o acum citeva zile pe siteul librariei si ma gindeam sa o comand, pentru ca pare sa aiba ilustratii foarte frumoase si o selectie… sentimentala sa zicem.🙂
    am pus-o in wishlist, multumim!🙂

    Răspunde
  5. Am comandat-o si eu🙂. Eram foarte curioasa, si cum tot cautam „Povestea gastelor”, mi-am zis sa incerc versiunea aceasta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: