Cele cateva sferturi de ora imprastiate peste zi, carora le dedicam „activitatile educative”, au inclus in ultima saptamana si cartile noi pe care le-a primit S. Din intamplare, cateva dintre ele se axeaza pe invatarea opusurilor. Noi am mai folosit anumite materiale educative in acest scop, insa noile noastre carti sunt foarte dulci si S. le iubeste deja, asa ca m-am gandit sa vi le prezint si voua.
Pe langa carticele, am ilustrat unele antonime in mod practic (de exemplu, am sunat dintr-o jucarie mai intai TARE, apoi INCET)- si S. a adaugat un nou cuvant la vocabularul lui expresiv – „tare” (sper ca mai multe la cel receptiv 🙂 ). La fel se poate face cu antonimele tare/moale (folosind o piatra si o pana), lung/scurt (am profitat de faptul ca el a vazut un body de-al lui, cu maneca lunga, si l-a adus pe cel identic, dar cu maneca scurta, ca sa imi arate ca sunt la fel- iar eu i-am explicat diferenta intre lung si scurt). Ocazii pentru invatat antonimele se gasesc la tot pasul in viata de zi cu zi, iar carticelele acestea frumoase faciliteaza invatarea.
Un alt joc pe care il folosim pentru invatarea contrastelor l-am prezentat aici-https://caietpentrucasamea.wordpress.com/2011/05/21/jocuri-de-asociere-si-de-contraste/.
Happy learning!