Ne pregatim pentru homeschooling- lista subiectelor de studiat (2)

Inceputul anului scolar bate la usa, si dupa cum bine stiti, anul acesta invatam acasa. Iata planul meu pentru urmatoarele luni, atat pentru S. cat si pentru  Izabela (cel putin in ceea ce priveste geografia, anatomia si stiintele naturii).

Alfabetul

Am inceput metoda Montessori de citire oferita cu atata generozitate de Camelia. Pe langa aceasta, de fiecare data cand studiem un grup de 3 litere, ii printez si laminez lui S. flashcards cu cuvinte scurte, formate din literele respective, pentru a le invata si fotografic.

Matematica

Planul este sa invatam sa numaram cel putin pana la 20, cu adunari si scaderi pana la 10. S. este pasionat de forme, deci vom explora si acest capitol. Ne folosim de Numicon si celelalte materiale despre care am scris aici. Cu Izabela ne vom concentra pe inmultire si vom folosi metoda Math U See, dar si alte resurse.

Geografie, istorie si stiintele naturii

Aici vom combina informatiile, pentru ca se leaga una de alta.

America de Nord–  Statele Unite ale Americii (geografie, recapitulam informatiile despre vestul salbatc, indieni si pionieri)

Canada (geografie). Castorul

– Mexic (geografie). Aztecii.

America de Sudpadurea tropicala.

AfricaEgiptul antic (istorie, geografie).

Europa– Spania, Italia, Germania (Geografie)

Romania-geografie , cultura si civilizatie- incepem cu informatii simple, nu am facut inca o lista amanuntita a subiectelor.

Anatomie- poate pare pretentios pentru un copil de 4 ani si jumatate, insa cine a citit cate ceva despre Baietelul de argint, stie ca asta e pasiunea lui.

Scheletul

Sistemul nervos central- creierul

Cele 5 simturi

Simtul tactil. Pielea.

Simtul vizual. Ochiul.

Simtul auditiv.Urechea. Instrumentele muzicale.

Simtul gustativ. Limba.

Simtul olfactiv. Nasul.

Sistemul circulator. Sangele.

Anotimpurile– le vom explora pe masura ce se vor desfasura in fata ochilor nostri.

Distante

Rase de caini

Buburuza

Pasari tropicale

Activitati pe baza desenelor animate, asa cum am mai facut pana acum.

Scoala de duminica

Creatia

Arca lui Noe

Avraam

Isaac

Iacov

Iosif

Moise

Daniel in groapa cu lei

Iona

Rut

Deja am facut o parte dintre aceste lectioare, sper sa finalizam pana la Craciun o buna parte din ele. O luam incet, si ni stiu daca vom lucra in fiecare zi sistematic. Daca voi aveti si alte idei, va rog sa mi le spuneti.

Ne pregatim pentru homeschooling (1)

Aminteam in articolele precedente ca anul care va veni Baietelul de argint va fi homeschooled. Experienta noastra cu gradinita a fost una placuta, nu stiu daca as fi putut cere mai mult, S. a mers cu drag la gradi si s-a inteles bine cu doamna educatoare si colegii lui. Motivele pentru care facem homeschooling anul acesta sunt mai mult tehnice- vom locui prea departe de gradinita noastra pentru a mai putea merge la program scurt (S. refuza complet programul prelungit), iar imbolnavirile de anul ce tocmai s-a incheiat ne-au afectat pe toti, dar mai ales pe Cati, suficient de mult incat sa ne dorim o pauza luuuunga.
Deocamdata, gradinita nu este obligatorie, deci probleme legale in acest sens nu vom avea.

M-am pregatit din timp pentru „gradinita de acasa”, deja am inceput de fapt sa lucram (sau, mai bine zis, nu ne-am oprit niciodata, desi incetinisem ritmul la un moment dat). Azi vreau sa va prezint materialele dupa care vom lucra si cam ce imi propun pentru anul ce va veni. De obicei, rareori reusesc sa fac tot ce planuiesc, iar S. nu este presat sa atinga scopurile fixate (sunt doar orientative, pentru a sti in ce directie ne indreptam).

Ca si pana acum, metoda majora pentru care voi opta este cea a Studiilor tematice. Pentru aceasta, am cumparat mapa educativa Noi si lumea inconjuratare de la ed. Gama. V-as povesti mai multe despre ea, insa Camelia planuieste sa v-o prezinte cu multe detalii, asa ca eu voi enumera doar tematicile cuprinse in aceasta mapa: meserii, mijloace de transport, educatie ecologica, educatie sanitara, educatie rutiera, cele patru anotimpuri si lunile anului, apa (strai de agregare, circuitul apei in natura), fenomene ale naturii, fenomene extreme, corpul omenesc, sarbatorile majore, sistemul solar si Romania. Multe dintre acestea vor fi recapitulari pentru noi, pe altele le vom studia insa amanuntit.

mapagamaDespre mapa va pot spune impresiile mele sincere- este extraordinara pentru cine doreste sa invete copilul acasa, daca copilul este de 3 ani sau mai mic, sau intre 3-8 ani daca nu aveti deja materiale adunate pe temele enumerate.  Eu folosesc cardurile din mapa pe post de flashcards dupa metoda Doman cu Cati. Folosesc hartile la lectiile de geografie si o voi folosi cu S. tot anul viitor. Daca aveti copilul mic si acum va apropiati de ideea educatiei acasa, aceasta ar fi prima mea recomandare in materie de investitii. Exista si mapa Lumea vie, care abordeaza mai mult animalele si plantele.

Alfabetul

De cand era S. micut am introdus literele si studierea lor, pentru a se familiariza cu ele, si am in bara laterala o intreaga categorie de activitati pe marginea lor. Acum o luam lejer si sistematic. S. poate sa recunoasca majoritatea literelor mari de tipar, si ieri mi-a facut surpriza sa imi arate ca poate si scrie mai bine de 10 dintre ele. Acum, cand avem timp, studiem literele mici de tipar, in urmatoarea maniera: trasam cu degetul peste literele tactile confectionate de Camelia, pe care a avut bunavointa sa ni le imprumute (multumim din suflet!). Cu ajutorul unor manipulative (puzzle de lemn sau spuma, litere magnetice din lemn sau plastic) identificam litera mare corespunzatoare literii mici studiate. Apoi stampilam perechile pe niste fise printate, cu cariocile Do-a-dot. In cele din urma, coloram intr-o carte de colorat cu alfabetul. Din cand in cand, trecem repede printr-un set de flashcards ca sa improspatam memoria.

alfabetPentru copii care invata sa scrie, sunt de foarte foarte mare ajutor tablitele educative pentru deprinderea scrierii corecte de la Famous Kids. Noi le avem si S. a fost absolut incantat de ele (multumim din inima, Sabina!). Faptul ca sunt puternic colorate pentru mine este un plus, ii sugereaza copilului ca scrisul este distractiv. Sagetile sunt clare iar copilul are nevoie de ceva palpabil de tinut in mana, de aceea creionasul de lemn e perfect. Mi se par mai eficiente decat un program pe tableta, de pilda, de aceea le recomand cu caldura. Camelia le-a recenzat in amanunt, postand si un filmulet demonstrativ, aici.

tablescrisIn acelasi timp, incerc sa introduc o activitate cu litere in fiecare tema studiata de noi, pentru ca S. sa le repete in joaca.

Matematica

In acest moment, S. numara corect pana la 10 si recunoaste cifrele pana la 10. Nu am facut inca exercitii de scriere a cifrelor. In schimb, el reuseste sa faca, cu ajutorul manipulativelor, adunari si scaderi pana la 10. Pentru matematica ne bazam in primul rand pe:

  • NUMICON (de nenumarate ori m-am felicitat pentru achizitie, sunt foarte multumita de el)
  • Prima mea carte de matematica, aparuta la ed. Litera, pe care Camelia a recenzat-o in amanunt aici
  • Seturile cu adunarea si scaderea de la ed. Gama
  • Alte materiale care ne „pica in mana” sau pe care le avem deja in biblioteca

DSC00488Planuim, in plus, doar sa invatam numerele pana la 20, si sa facem alte exercitii de prematematica (patterning, de pilda) sau sa introducem cateva notiuni noi de geometrie, din cartea mai sus mentionata.

Stiintele naturii

Aici ne vom ghida mai mult dupa mapa educativa- de exemplu, vara aceasta vreau sa facem o unitate mai complexa despre apa. Restul lectioarelor vor fi puse laolalta pe moment, si voi printa atunci activitati pe marginea lor, sau ne vom folosi de materialele deja existente in biblioteca.

Geografie

Continuam cu Europa, in stilul pe care il cunoasteti deja, si apoi ne vom apropia in amanunt de Romania.

Arts & Crafts

Nu programez ceva in mod deosebit, atat doar ca in cadrul lectiilor de geografie vreau sa mentionam pictori si muzicieni celebri in tarile studiate, iar in cadrul lectiilor de stiinte sa facem si un craft, un desen, o pictura pe tema respectiva.

Imi doresc o planificare riguroasa, asa ca voi reveni cu detalii despre rutina zilnica (cand vom reusi sa o stabilim) si lista de teme de studiat (cand voi reusi sa o pun laolalta).

Totul va fi facut in joaca, cand S. va avea chef- el este atat de dornic sa invete, incat temerea mea e ca nu voi putea tine eu pasul cu ritmul lui.

Spor si voi sa aveti, acasa, la scoala sau la gradi!

Jocuri pentru imbunatatirea procesarii secventiale

De obicei joi povestesc despre cate o jucarie care ajuta la dezvoltarea motricitati grosiere sau fine, la cea cognitiva sau senzoriala. Cu toate acestea, nici o jucarie nu se poate compara cu niste jocuri simple si foarte eficiente, daca sunt aplicate cu consecventa, pe termen lung.

Daca am invatat un lucru dupa colaborarea de un an cu NACD, acesta este importanta procesarii secventiale. Practic, copii au dificultati de invatare, sunt diagnosticati uneori cu sindrom de deficit de atentie si hiperactivitate, pentru ca nu reusesc sa aiba o procesare secventiala adecvata varstei. Daca putem creste asta, creste si nivelul de maturitate al copilului, capacitatea de concentrare, atentia, abilitatile in multe domenii (citire, matematica) si ceea ce numim noi IQ. Pentru cei ce inteleg engleza va sfatuiesc, din nou, din toata inima, sa urmariti aceasta serie de videouri. Puteti testa copiii mai mari, vorbitori de engleza, aici. NACD a dezvoltat o aplicatie pentru iPad, care se poate vizualiza aici, iar modelul poate fi transpus prin jocuri cu obiecte/poze reale.

Exercitiile nu sunt grele, sunt scurte si trebuiesc presarate pe parcursul intregii zile, tin de procesarea auditiva si vizuala, si le puteti incepe cu copiii foarte mici. Nu trebuie sa depaseasca doua trei minute fiecare, dar le puteti face de 4-8 ori pe zi. Cu cat mai multe probleme de concentrare, atentie sau indeplinire de comenzi are copilul, cu atat trebuie sa insistati pe ele.

Daca copilul are o procesare de un element (de obicei, copiii de un an), trebuie sa va straduiti sa cresteti la doua elemente. Puteti face asta prin comenzi simple:

  • Pune mainile pe cap si pe genunchi (sau ce alte parti ale corpului recunoaste copilul)- procesare auditiva
  • Arata girafa si elefantul (pe o carte, cu flashcards, cu cartonase de la jocuri de memorie)- procesare vizuala
  • Repetati siruri de cifre, litere, categorii de cuvinte (mai intai le spuneti dvs, pe un ton monoton, cifra si secunda, apoi copilul trebuie sa repete intreg sirul din memorie)- procesare auditiva.

Daca copilul are o procesare de doua elemente, exersati cu doua elemente si introduceti treptat cate trei. Daca are o procesare de 3, introduceti 4 elemente, si tot asa.

  • In timpul jocului pretend play, puteti spuneti copilului- „Adu mancarea, ursuletul pune-l pe scaun, si da-i sa manance„;
  • Cu figurine, cartonase, jucarii mici: i le aratati copilului intr-o anumita ordine, numindu-le, le acoperiti cu o patura si le amestecati, apoi copilul trebuie sa vi le dea in ordinea initiala; sau insiruiti un numar de imagini, cuvinte (daca copilul stie sa citeasca), fara ca acesta sa le vada, si spuneti-i sa va dea, in aceasta ordine, un numar de cartonase pe care le numiti- in acest video aveti un exemplu.
  • Bateti din palme de doua ori, scotand si sunete (note muzicale, onomatopee, etc.) Tineti copilul in poala, batand cu el din palme in timp ce dvs. produceti sunetele. Faceti grupuri de sunete si miscari cate elemente proceseaza copilul, apoi cresteti cu un element;

Pentru copiii mai mari, care nu coopereaza, mascati aceste exercitii prin comenzi: „Spala vasele, sterge-le, pune-le in dulap, pune prosopul la locul lui si vino la mine sa iti dau o surpriza 🙂 ”

Exista doua aplicatii pentru iPad pe care le recomand- Cognition Coach si Simply Smarter.

Daca copilul este diagnosticat cu autism sau sindrom Down, exercitiile de genul acesta, facute cu consecventa, vor avea un impact imens asupra recuperarii copilului.

Organizare

Ieri mi-am petrecut o buna parte din zi organizandu-mi materialele educative: am sortat, am decupat, am laminat, am facut fise, am facut planuri de lectie.

Toate fisele printate de pana acum le-am organizat in patru categorii- Zoologie, Botanica, Stiintele naturii si Geografie. Le-am aranjat in dosare etichetate, le-am gasit un loc intr-un suport de dosare de la Ikea, iar acum nu mai trebuie sa bajbai dupa fise, sa imi amintesc daca le-am printat cumva sau nu…sunt toate la locul lor!

organizareApoi am luat toate cartile informative si le-am grupat pe tematici: Animale, Corpul Omenesc, Geografie, Alfabetul- cel putin, in felul acesta, nu voi cotrobai prin toata casa dupa cate o carte care imi trebuie la lectii, asta in cazul in care imi amintesc ca exista 🙂

Carti despre litere

Carti despre litere

Chica Chicka Boom B00m este o carte pe care v-am prezentat-o vara trecuta, iar in laterala vedeti o parte dintre cartile noastre pe tema alfabetului, dar si flashcards– pentru care am un dosar separat, si pe care le folosesc atat cu S., cat mai ales cu Cati.

Carti despre animale

Carti despre animale

Nu sunt toate aceste carti despre animale ale noastre, cea de la ed. Crisan este imprumutata (multumim, Mihaela!), iar restul sunt fie de cand eram mica, fie primite in dar. In afara de carti cu cunostinte encilopedice, incerc sa introduc in lectiile noastre despre animale si povesti cu cele pe care le studiem la un moment dat, poze, poezii, carti electronice sau diferite alte materiale:

Povesti si poezii cu animale

Povesti si poezii cu animale

Iata si cartile despre corpul omenesc- stiu ca v-am aratat mai multe de-a lungul timpului, acestea sunt ale noastre, colectia noastra imbogatindu-se cu Atlasul de anatomie de la ed. ALL, o carte 3D (multumim, Luminita!),  si una cu abtibilduri (multumim, Mihaela!):

Corpul Omenesc

Corpul Omenesc

Sper sa imi ajute timpul petrecut ieri sa pierd mai putin din el atunci cand imi pregatesc lectiile. Voi cum va organizati materialele educative?

Petrecerea de la gradi

Nu am apucat sa facem inca petrecere cu copiii acasa, si presimt ca se va amana destul de mult, pe motive serioase de boala, dar pana atunci sa va povestesc despre cum l-am sarbatorit pe S. la gradinita.

Nu stiu cum este la alte gradinite, poate ca regulile sunt mai stricte, dar aici au fost copiii sarbatoriti uneori cu tort si suc, alteori cu tot tacamul- tort, suc, animatori, baloane, muzica.

Noi suntem mai rezervati si chiar nu doream sa platesc un animator, insa imi doream sa isi aminteasca S. prima aniversare de la gradi ca pe ceva special, asa ca am decis sa ma implic eu.

Am ales nu varianta tortului, ci a unui pachetel impachetat ca pe un cadou, pentru fiecare copil, cu numele scris caligrafic  pe el (din pacate am omis sa pozez)- cu un Barni si un suc cu pai, de portocale (de la Lidl).

In loc de animator, m-am folosit pe mine :).

Mai intai i-am antrenat pe copii in cateva jocuri de grup, foarte simple dar care capteaza si atentia („copiii care au zece degetele sa faca norisori cu ele, apoi sa picure ploaia”, „copiii care au ochi maro, sa ridice mana sus”, „cine ma aude…sa puna mana la nas”, et c.).

Apoi le-am citit/dramatizat o poveste superba, de Eric Carle- Vrei sa fii prietenul meu?, cu ajutorul marionetelor de hartie descarcate de be blogul Cameliei. Multumim mult, Camelia, pentru aceste materiale minunate!

Cartea aceasta am ales-o special pentru ziua lui S., mi s-a parut excelenta pentru copiii de 3-4 ani poate intaia oara intr-o colectivitate, care invata sa socializeze, sa isi aleaga prieteni  prima data in viata lor. Copiii au rezonat cu ea, au participat activ la „teatrul de papusi”, a fost o poveste atat educativa cat si distractiva pentru ei (i-a placut si doamnei educatoare).

vreisafiiprietenulmeu

Cat a durat povestea copiii au fost numai ochi si urechi- sunt o grupa buna si sunt prietenosi, politicosi si atenti- nu imi puteam dori pentru S. ceva mai bun.

Apoi S. a trecut pe la fiecare copil in parte si a daruit o inimioara colorata (culoarea si-a ales-o copilul cum a dorit, din fericire nu a fost nici un fel de incident, au ajuns pentru toti si au si ramas pentru fratiorii si surioarele de acasa). Pe inimioara i-am rugat pe copii sa isi deseneze prietenul/prietena, timp in care S. a trecut pe la copii, facand schimb de pachetel si de pupici. I s-a cantat ‘La multi ani” si asta a fost tot.

Mie mi s-a parut ca a iesit tare bine, iar Baietelul de argint a fost fericit.

Imi pare atat de rau ca abia azi, cand m-am pregatit sa scriu postarea, mi-am dat seama ca nu am facut nici o poza…dar va las pe voi sa va imaginati niste copii frumosi, cu ochi stralucitori, sorbind o poveste…

Planuri de viitor, cu 5 ani in urma, cu 5 ani inainte

Iulia a scris un articol care mi-a starnit nu numai amintiri, ci si…planuri 🙂

Acum 7 ani si mai bine, faceam o scoala in Olanda, corespondam cu sotul meu, pe atunci prieten, pe internet si ma scaldam in reverie. La un anumit curs, am fost provocati sa ne gandim cum vrem sa arate viata noastra peste 5, si apoi peste 10 ani. Ceva in genul provocarii de azi a Iuliei…

Raluca4

Citez din caietul meu de atunci:

Peste 5 ani ma inchipui alaturi de D., poate si cu un copil in brate. Imi doresc sa avem un apartament dragut si confortabil, dupa inima mea si a lui. Imi doresc sa avem destul cat sa putem da si misionarilor si copiilor care vor sa mearga la scoala. Imi doresc sa ne rugam regulat impreuna si sa povestim, sa ne fie drag sa stam la o ceasca de ceai si sa povestim, sa visam. Imi doresc ca el (sau impreuna) sa ne continuam studiile, sa-L cautam mai mult pe Domnul si voia Lui. (…)

Imi mai doresc sa scriu. Peste 5 ani as vrea sa am publicate o carte sau doua.

Imi doresc ca peste 5 ani el sa fie un barbat fericit si implinit si care sa se intoarca cu bucurie acasa la el. Este plin de farmec in prezenta.

Eu imi doresc sa fiu slaba, sa ma imbrac frumos. Sa continui sa cresc in Domnul. sa pot da invatatura, sa merg in continuare cu Hemel (o afacere MLM cu cosmetice naturale) si casa noastra sa arate bine.

Domnul sa ne ajute!

Se vede ca eram indragostita lulea, nu? 🙂

Ei bine, cu mici scapari din partea mea (nu sunt nici slaba, nici casa nu arata intotdeauna bine, iar cresterea mea spirituala lasa de dorit) si cateva alte neajunsuri (suntem mereu obositi si cam dezorganizati) cele de mai sus s-au intamplat sau au fost depasite.

Ce imi doresc pentru urmatorii 5 ani?

Din punct de vedere material, acelasi lucru- sa avem atat cat sa putem si da la altii.

Imi doresc sa mai avem un copil, sa mai scriu, eventual sa public. Cel mai mare vis acum este sa ma specializez pentru a deveni terapeut, dar nu orice fel, ci neurodevelpmentalist. Imi doresc sa fim ceva mai putin obositi, sa fim echilibrati si sanatosi, sa fie armonie si dragoste in familie. Insa mai mult decat  toate astea, si este poate aspectul cel mai neglijat, imi doresc sa Il cunosc mai bine pe Dumnezeu si Imparatia Lui. Viata are cotiturile ei si nu stii ce iti aduce ziua de maine. E adevarat ca nu stiu ce aduce mainele, dar stiu ca la capatul ei viata se varsa in vesnicie, si imi doresc sa ajung acolo cu planul pentru viata mea implinit.

Imi doresc sa slabesc si sa ajut sa mearga la scoala copiii cu nevoi speciale. Imi doresc sa fiu de folos. Imi doresc ca si copiii mei sa creasca in acelasi gand, de a-L iubi pe Dumnezeu si de a veni in ajutorul semenilor lor- la cel mai inalt nivel ce le va sta in putinta. Stiu, sunt fleacuri amestecate cu lucruri importante, dar ordinea in care sunt scrise aici e aleatorie, iar dorintele se intind pe mai mult de 5 ani.

Domnul sa ne ajute! 

 

Programul NACD

„Copiii cu nevoi speciale pot deveni tipici, copiii tipici pot deveni exceptionali, iar cei exceptionali pot schimba lumea. La NACD ii ajutam pe studentii nostri si incercam sa schimbam lumea”, spunea Robert Doman Jr., fondatorul NACD.

National Agency for Child Developement- NACD– este o organizatie al carui scop este ajute copilul, fie el cu leziuni cerebrale, tipic sau supradotat, sa atinga maximum potentialului sau innascut. La  filozofia ca toti copiii pot invata mai repede si pot realiza mai multe daca li se ofera aceasta oportunitate.

NACD se foloseste de  peste 3000 de metode si tehnici terapeutice, carora li se adauga permanent altele noi, menite sa ajute copilul sa progreseze. NACD nu este o metoda terapeutica, ci o abordare eclectica: testate pe zeci de mii de copii, exercitiile inspirate de variate terapii sunt pastrate sau abandonate, in functie de eficienta lor. Programul este personalizat pentru  fiecare copil in parte, in functie de diagnosticul, nevoile si capacitatile acestuia; daca un exercitiu nu functioneaza, se renunta la el, se cauta alternative.

Crezul NACD este ca parintii sunt cheia succesului pentru recuperarea sau educarea copilului. Parintele este cel ce trebuie sa detina controlul asupra terapiei copilului, iar NACD il invata pe parinte cum sa faca el insusi terapia, ofera evaluari si programe de exercitii.  Convingerea lor e ca nici un specialist nu va avea dedicarea, increderea in copil, perseverenta si dorinta de a ajuta copilul cum o au mama si tatal.

Programul este alcatuit in urma unei evaluari detaliate, iar in functie de nevoile specifice ale copilului este alcatuit un set de excercitii si activitati zilnice. Parintele este invatat cum sa le puna in practica, prin videouri, explicatii detaliate si o permanenta comunicare cu „antrenorul” desemnat de NACD prin e-mail, videoconferinte si telefon.

Bob Doman afirma ca abordarea NACD se bazeaza pe plasticitatea creierului, pe potentialul partilor sanatoase ale acestuia de a prelua functiile celor lezate. Ma mult decat o simpla terapie, Doman o numeste neurostiinta, iar rezultatele se datoreaza muncii intense, cercetarii permanente, experientei cu zeci de mii de copii recuperati.

Pe Youtube exista serii de videouri care discuta problemele specifice ale copiilor cu Sindrom Down, autism, dificultati de invatare si ADHD, un sistem eficient de educatie si modalitatea de a imbunatati capacitatea de procesare a creierului.

Iata ce povestestc familiile din Romania inscrise in program:

Robert, 8 ani, cvadriplegie distonica, in program din noiembrie 2011

In noiembrie, anul trecut, l-am inscris pe  Robert in programul de recuperare Nacd, astfel ca luna aceasta sarbatorim un an de program. A fost un an plin de speranta, noutati dar mai ales progrese. In urma cu un an, nu distingea imaginile intr-o carte acum invata sa citeasca, daca era asezat pe burta nu putea sa se tarasca iar acum e la un pas de a merge singur. Cu ajutorul lui Dumnezeu a facut progrese uimitoare in toate domeniile anul acesta si pentru ca cei de la Nacd vorbesc de un potential nelimitat in ce-l priveste, de faptul ca creierul este plastic si are capacitatea de schimbare printr-o stimulare corecta, suntem incurajati sa credem ca Robert e pe drumul cel bun. 

Georgiana explica cum se poate intra in programul Nacd aici. Despre progresele lui Robert intr-un an de zile, puteti citi aici.

Cati, 2o de luni, trisomie 13, in program din iunie 2012

Am aflat despre NACD pe cand Cati avea 4 luni, atunci cand, intr-un grup de supprt pentru Sindromul Patau, o mama de fetita cu T13 a lasat in treacat un link spre site-ul acesta. Am citit testimonialele parintilor, am cautat bloguri ale alor familii inscrise in NACD si rezultatele m-au convins. In absenta terapiei ocupationale, a logopediei si a unei stimulari cognitive de calitate, pe care eu nu aveam cum sa i-o ofer lui Cati, prognosticul dezvoltarii sale era destul de sumbru. Pentru ca 95% dintre copiii cu T13 mor inainte de prima aniversare, am decis sa asteptam pana la un an, si sa economisim pana atunci banii necesari pentru eveluarea initiala si cateva luni de terapie.  Cati a implinit cu  brio varsta de un an, iar noi am aplicat pe ultima suta de metri pentru a prinde evaluarile din Mai 2012, in Anglia. In iunie am primit programul si ne-am apucat de treaba. Cati putea atunci sa se rostogoleasca si era la nivelul cognitiv al unui bebelus de 3-4 luni, folosea im mare masura doar vederea laterala si avea manutele foarte hipotone. La aproape 8 luni de la inscrierea in NACD, Cati reuseste sa se tarasca singura pe plan inclinat in jos si recent pe plan drept, se ridica in 4 labe, urmareste mult mai bine cu privirea, reuseste sa isi puna singura jucariile in functiune (prin rotire, apasare, tragere), pune si scoate jucariile dintr-o cutie, intelege limbajul, raspunde la comenzi, identifica partile feţei, este foarte activa, prezenta si interesata de mediul inconjurator, iar potrivit testului Portage a avansat cognitiv la nivelul unui copil de 9 luni. Cine cunoaste ce inseamna diagnosticul de trisomie 13 este uimit de evolutia ei. Nici noi nu ne asteptam sa faca atatea progrese, mai cu seama ca nu am putut respecta programul in totalitate.

Aici puteti citi despre programul nostru de dezvoltare neuromotorie.

N , 4 ani, tetrapareza spastica, in asteptarea evaluarii initiale

Eu si sotul meu am inceput sa ne documentam despre mail multe metode de recuperare existente de la inceputul lunii noiembrie. Simteam nevoia sa incercam altceva cu fetita noastra. 

Dupa ce am ascultat cd-urile de prezentare a NACD, am fost convinsi ca aceasta metoda ne va ajuta fetita si am inceput formalitatile de inscriere. 

Cd-urile de prezentare a NACD ne-au ajutat sa intelegem care este zona afectata a creierului, nivelul real de dezvoltare al fetitei.

NOI CREDEM ca daca vom face intocmai programul pe care il vom primi, N se va apropia foarte mult de normalitate.

S, 2 ani si jumatate,tetrapareza spastica

In incercarea de a gasi cea mai buna metoda pentru fetita noastra, am plecat din tara pentru a vedea cum se face recuperare si in alta parte. Asa am auzit despre mai multe metode, insa despre metoda Doman am aflat prin intermediul unei mamici din Romania. Aceasta metoda ne-a convis sa ne intorcem acasa si… sa incercam ceva nou. Mi s-a parut inca de la inceput o metoda total diferita fata de ce am mai facut, si de aceea am si crezut, si cred ca este o solutie pentru S., dar si pentru alti copii.

Noi am inceput programul de curand si pot doar sa zic ca este exact ceea ce am sperat ca o sa fie. Suntem foarte incantati ca exista cineva care sa ne indrume, sustina si incurajeze in lupta de zi cu zi, de a o ajuta pe S. sa devina un copil normal.

Le dorim tuturor parintilor sa gaseasca ca si noi acea terapie care sa le dea din nou speranta.

Raisa, 3 ani, paralizie cerebrala, in program din

Repetitia e mama invataturii…

Fetita noastra Raisa este inscrisa in programul NACD al lui Robert Doman din luna octombrie 2012. In cei trei ani de cand s-a nascut am frecventat periodic centrele de recuperare din Romania si Ucraina. Dincolo de dificultatile legate de calatoriile lungi, de schimbarile din viata copilului, ne-am lovit permanent de frustrarea ca in perioada dintre internari nu stiam cum sa lucram cu ea acasa, nu stiam ce tip de exercitii are nevoie, un terapeut lucra intr-un fel cu ea, altul in alt fel. Ne-am documentat despre programul NACD si am inteles principiile lui Robert Doman si faptul ca fiecare copil este diferit si are nevoie de stimulare exact pe zona lui de retard, de o anumita repetitie, intensitate si frecventa a acestor stimulari. Si cel mai important este ca fiecare copil are un potential imens pe care il putem evidentia, desigur cu multa munca.

Inscrierea in programul NACD a fost exact ceea ce aveam nevoie pentru ca ni se ofera zilnic sfaturi, suport online pentru ca programul copilului sa fie adaptat nevoilor lui si disponibilitatii parintilor.

Pe blogul personal al Raisei am adaugat filmulete cu o parte din activitatile ei din programul NACD:

http://pentru-raisa.blogspot.ro/2012/10/programul-nacd-de-dezvoltare.html

http://pentru-raisa.blogspot.ro/2012/11/toboganul-de-pe-hol.html

Subliniem una din ideile care ne-au placut ascultandu-l pe Robert Doman:  „Ceea ce vedem la un copil este reflexia informatiei pe care i-o dam noi.”

Ma bucur ca avem sansa de a-l intalni personal pe Robert Doman si o consider o oportunitate importanta pentru toti parintii si copii cu nevoi speciale.

Multa sanatate,

Parintii Raisei

 

Impresionat de dedicarea parintilor din Romania si de costurile mari pe care le implica deplasarea pana in Anglia, Bob Doman a hotarat sa vina el insusi in Romania pentru evaluari. Totodata, va tine o conferinta pentru parintii care nu sunt inca in program, dar care doresc sa afle mai multe. Va raspunde la intrebari si probabil va explica si el principiile dupa care functioneaza NACD. Va reamintesc ca NACD se adreseaza tuturor copiilor, de la cei supradotati, tipici si pana la cei cu cele mai grave diagnostice. De indata ce voi avea mai multe detalii despre aceasta intalnire, va voi anunta cu siguranta.

 

Rezolutii de An Nou

E 1 Ianuarie, vremea bunelor decizii.

Anul trecut aveam o lista luuunga si, recitind-o, imi dau seama ca multe dintre ele s-au intamplat, chiar daca unele numai pe sfert, sau pe jumatate. De aceea, observand cum asternerea hotararilor in scris da si rezultate, imi fac o noua lista, pentru anul acesta.

raluca

O relatie autentica cu Dumnezeu

Anul trecut imi propuneam sa citesc Biblia in engleza intr-un an, am citit mai putin de o treime. Anul acesta imi propun sa o termin. Sa ma rog mai mult si mai eficient, sa multumesc mai mult. Sa citesc 12 carti de spiritualitate crestina.

Anul trecut imi prouneam sa merg la biserica de 52 de ori, probabil am mers pe jumatatea acestui numar, dar perseverez. A doua jumatate a anului a fost mai  buna decat prima din acest punct de vedere. Imi propun sa merg macar de doua ori pe luna.

O relatie mai stransa cu sotul meu

Si mesele luate impreuna, si date– urile au fost prea putine ca sa conteze. Anul acesta imi propun un singur lucru: sa fac ceva dragut pentru el in fiecare zi. Fie ca e vorba de o mancare sau o prajitura, fie ca e vorba de un biletel sau un verset, de o rugaciune pentru el, sa nu treaca o zi fara un gest frumos inspre el.

Un corp mai slab

Imi doream sa slabesc un kilogram in fiecare luna- am reusit sa slabesc poate 3 kg anul ce a trecut. Inca 5 sunt pe lista mea anul acesta.

O casa mai curata, o bucatarie mai folosita

E drept ca mi-am dat mai mult silinta, desi nu de fiecare data cu folos. Am gatit ceva mai mult ca in 2011, dar nu suficient. Curatenia nu se termina niciodata. Dar obiectivele sunt pe lista mea si anul acesta.

Baietelul de argint

Cu exceptia alimentatiei, care si acum este defectuoasa in obiceiurile dobandite (lucram la asta din greu) scopurile mele pentru S. au fost implinite si depasite. Sunt multumita de lectiile facute, de cartile citite, de provocarile la care am raspuns, de gradul lui de independenta si adaptarea la gradinita. M-a facut foarte mandra de el si ii multumesc ca e baietelul meu!

Imi propun sa continuam cu lectii de geografie, poate si istorie, stiinte naturale, matematica timpurie si sa atacam in sfarsit, cu folos, alfabetul!

Cati Capsunica

Si ea mi-a intrecut asteptarile anul acesta. A fost un an bun pentru ea, terapia aleasa a dat roade neasteptate, problemele de sanatate relativ minore. Imi propun sa continuam programul nostru de exercitii la foc continuu si sa definitivam diversificarea fata de care ma invart ca o pisica in jurul cozii. De asemenea, imi propun sa facem anul acesta operatia amanata, sa facem un nou control la ochi si sa continuam cu sedintele de ostetopatie.

Blog

Despre asta am povestit pe larg aici.

In rest, imi doresc sa cunosc fata in fata mai multi dintre prietenii nostri virtuali, sa continui sa scriu, sa ajut cat pot. Va rog sa imi spuneti ce va este de folos, despre ce v-ar placea sa scriu si, de asemenea, ce vi se pare inutil pe blog. Blogul e in primul rand pentru voi, cititorii si prietenii mei, asa ca pentru mine conteaza mult opinia voastra.

In general, sunt multumita de realizarile de anul acesta, iar nerealizarile le atacam si in 2013, ca tocmai de’aia ni se da o noua sansa la inceput de drum!

Spor si voua in toate!

Bilant de blog

Adriana m-a inspirat, de dimineata, sa fac un bilant statistic al blogului- nu stiu cati dintre cititori, in afara de bloggeri, ar fi interesati de asa ceva, dar e o ocazie sa va multumesc tuturor pentru ca ati facut sa se dezvolte Caiet pentru casa mea.

Prin februarie 2010 mi-a venit ideea sa imi fac blog, mai mult pentru a-mi jurnaliza gandurile. Numele vine de la un caiet cu coperti de matase chinezeasca, unde imi mobilam starile, obiectele si camerele casei mele virtuale cu citate. Pe douazeci dintre acestea le puteti citi aici- Caietul de joi.

Dupa cateva articole, am uitat complet de ideea de blog, pana cand am descoperit pasiunea pentru educatie timpurie si nevoia de a impartasi jocurile noastre intr-un mod organizat, cu fotografii si surse. Pe atunci, Baietelul de argint avea un an si zece luni. Astazi are 3 ani si 10 luni, si am parcurs drumul acesta frumos impreuna.

De atunci, paginile blogului au fost accesate de peste 240.000 de ori, si sper ca fiecare pagina deschisa sa va fi fost de ajutor in vreun fel sau altul. Trebuie sa multumesc in mod special site-urilor si blogurilor care v-au trimis inspre mine (pe langa motoarele de cautare, Facebook sau Yahoo.mail)

Copilul.ro

Dulce Casa

Economisim.info

Mic atelier de creatie

Marius Cruceru

Ursuleti nazdravani

Julia Toys.ro

Lia Crisan

Noi si caminul nostru

Mami, joaca-te cu mine

Rasfoind motivele de cautare prin care ati ajuns la Caiet pentru casa mea, am observat ca cel mai mult v-au interesat povestile de viata, cum ar fi cea victorioasa a Sarei; metode de stimulare a vorbirii la copilul mic- metoda Hanen; sindromul Patau si povestea Capsunicii, activitatile Montessori, lectiile de engleza si…jucariile tricotate 🙂

In aproape 3 ani, am scris aproape 850 de articole, s-a comentat de peste 5800 de ori, si asta imi arata ca ati fost alaturi de noi constant- ca v-au interesat informatiile si povestile blogului, ca ati vrut sa imi impartasiti opinia voastra.

Daca in decembrie 2010 media vizualizarilor pe zi era de 27, in decembrie 2012 este de 553. Vizitatorii blogului poposesc, in marea lor majoritate, din Romania, Italia, Marea Britanie, Moldova, Germania, Statele Unite, Cehia, Austria, Spania si Grecia.

Bucuriile bloggingului sunt numeroase- imi place in continuare sa scriu si sa povestesc cu voi zi de zi, este lucrul pe care simt ca il fac „pentru mine”. De departe, cel mai important castig al blogului sunt prieteniile primite „in dar”. Voi sunteti cadoul meu cel mai mare, si ma simt imbogatita pentru ca va cunosc pe fiecare dintre voi! Pe unele dintre bloggerite sau administratori de site-uri am ajuns sa le cunosc chiar si personal- Camelia, Roxana, Laura, Ioana de la Bebelogic, echipa de la Copilul.ro. Lista de prietene virtuale cu care mi-ar placea sa stau la taifas la o ceasca de ceai e luuuunga, si sper sa va vad  off line pe cat mai multe dintre voi!

La inceput de 2012 imi doream pentru blog sa creasca, sa fie o rampa de lansare pentru noi si frumoase prietenii- asteptarile mele au fost implinite si intrecute!! Im 2013 imi doresc sa reusesc sa mentin constanta postarilor (chiar daca, vorba Iuliei, m-a atins si pe mine blogging fatigue), dar mai ales sa pot ajuta prin promovarea unor cauze umanitare, a unor servicii oferite de prieteni dragi, prin toate informatiile utile pe care sper sa le impartasesc cu voi pe blog si prin activitatile si recomandarile educative despre care vreau sa pot scrie la fel de des ca si pana acum.

Va multumesc ca popositi constant si cu drag in coltul meu de lume virtuala, si sunteti la fel de bineveniti si de acum!

Cadouri handmade primite de Cati si de Baietelul de argint

In cadrul discutiilor de vineri de pe blogul Iuliei, am fost provocata sa ma gandesc din nou la Craciunul care se apropie cu pasi repezi. Daca anul trecut faceam cateva liste de cadouri potrivite pentru diferite categorii de varsta, anul acesta vreau sa va povestesc despre cadourile handmade primite de copiii mei (bine, o parte din ele), poate va inspira sa faceti ceva dragut voi insiva, economisind intre timp niste bani.

Toate cadourile primite ne sunt extrem de dragi, si mi-a fost greu sa fac o selectie, insa m-am rezumat la 5 dintre ale Ecaterinei si 5 dintre ale baietelului. Multumim din suflet inca o data tuturor celor ce ni le-au daruit!

  • o jucarie- instrument muzical cu clopotei de la Camelia- aici este tutorialul pentru ea. O folosim foarte des in exercitiile noastre, iar lui Cati ii place textura fetrului.
  • caciulita crosetata (tot mainile de aur ale Cameliei 🙂 ).
  • paturica crosetata de Luminita, foarte practica, o folosim atat acasa cat si in calatorii.
  • un capsunometru delicios- pe care tocmai l-a primit Capsunica noastra de la Alexandra- fiecare capsuna de fleece are 10 cm, si atunci ne este mult mai usor sa o masuram- Cati are 83 de cm, iar S. 103.
  • pompoane decorative, de la Style Handmade, despre care va povesteam aici– foarte frumoase si de efect.

  • pentru S., o caciulita crosetata de Gabriela, foarte vesela si simpatica, care va trece in curand la Cati.
  • puteti  face un sistem solar, dupa modelul acesta sau acesta.
  • o medalie, ca aceasta, avem si noi una de la Camelia :), S. se joaca des cu ea.
  • un joc crosetat (de Gabriela) cu forme si culori.
  • un orasel pentru masinute, facut de mine pentru S.

Nu am avut pentru toate pozele la indemana, insa se pot vedea foarte bine urmand link-urile.

Spor si inspiratie la mesterit!

%d blogeri au apreciat asta: