Revelion

Ninge in Beijing

Toate tarile ning

Cu fulgi de martipan, de cafea, de carton

Pe pavimente de catifea sau beton.

Dar ca in Beijing

Fulgii nu se sting

Pe genele fetelor subtiri

Pe genele lor subtiri, subtiri

Subtiate de amintiri.

(Odinioara aveam un caiet de vise, iar unul dintre ele a fost sa ajung in China. Cand in sfarsit s-a intamplat sa bifez si aceasta dorinta, am petrecut acolo si trecerea dintre ani. A fost un Revelion cu foarte multe mixed feelings, pe de o parte pentru ca stiam ca imi implinesc astfel un vis, iar pe de alta pentru ca imi era asa un dor de casa, incat numaram zilele care au mai ramas ca soldatiii, pe trei calendare…)

Animalele din Ocean

Pentru ca am epuizat foarte repede tema cu Animalele de la Ferma (oricum S. le stie pe toate din cartile noastre), ieri ne-am axat pe forme, iar astazi am reluat tema Animalelor Marine. Ei bine, cred ca si pe asta am cam terminat-o intr-o singura zi, dar maine vom veni cu o idee noua, nu?

Am citit o carticica care se numeste Ocean Friends, unde S. trebuia sa gasesca puisorii diferitelor animale marine (initial, cartea avea niste magneti care trebuiau potriviti pe fiecare pagina, dar noi am primit-o fara, si S. se descurca foarte bine sa gaseasca puisorii si asa- sunt tare mandra de el!). Am facut un puzzle cu incastru, si am jucat un joc (de fapt am adaptat) un joc care se numeste I SPY (e prea greu pentru varsta lui)- cu o imagine 3D ramasa de la o jucarie stricata. Jocul I SPY se poate juca cu copii mai marisori (trebuie sa observe in imagine diferite animale si pesti (eu il joc cu succes si cu elevii de la engleza). I-am aratat animalele marine pe perete (recent i-am decorat un perete cu autocolante cu animale marine, pentru ca pestisorii par a fi „animalele” lui preferate), si aici s-a terminat timpul nostru structurat de joaca.

o parte din jucariile noastre pe tema marina

Urmeaza sa incerc cu S. pictatul cu degetul pe niste forme de pestisori, si promit sa inserez poze daca imi iese :O). 

Daca aveti copii un pic mai marisori, puteti incerca aceasta activitate care mie mi s-a parut foarte interesanta:

http://www.icanteachmychild.com/2010/07/submarine-art.html

Spor la joaca!

Caietul de joi (2)

De scris pe perdeaua de la dus:

„Trupul este marginea sufletului”

(Lucian Blaga)

4 idei frugale pentru activitati de Craciun

Mie imi place sa reciclez, si in general nu arunc numic inainte de a ma intreba „Pot sa il refolosesc la ceva?”. Daca raspunsul este „NU”, atunci obiectul merge fara mila la cosul de gunoi. Daca insa se mai poate face ceva cu el, ii gasesc un loc pana cand am timp sa il re- fructific.

Pe cand eu si sotul meu nu eram inca casatoriti, am petrecut 6 luni la distanta unul de celalat, asa ca intre noi au curs multe scrisori (si inca si mai multe e-mail-uri). Dar cum scrisorile erau frumoase si plicurile lor colorate, iar cu sotului meu ii place verdele, si multe plicuri erau chiar verzi, m-am decis sa le dau inca o intrebuintare. Asadar am facut trei activitati pentru S. (unele mult prea dificile pentru el anul acesta, dar sper sa se descurce la anul).

Iata prima dintre ele: Am decupat 10 braduti verzi, am lipit pe ei globuri (unul pe primul, doua pe al doilea, etc.)- globurile sunt niste ochi de la abtipilduri de spuma. La fel de eficient este sa le desenati, pur si simlplu. Apoi, pe niste stelute pe care le aveam demult intr-un plic (dintr-o zi in care am facut niste crafts cu niste copilasi, si am avut acces la perforatoare cu model- acasa nu am decat unul, sunt pe lista mea de asteptare:O)), am scris numerele de la 1 la 1o. Copilul trebuie sa potriveasca steluta la bradutul corespunzator, in functie de numarul de „globuri”, si sa le lipeasca in ordine crescatoare pe o foaie de hartie.

nr. 3- scuze pentru calitatea pozelor

Cea de-a doua activitate este si mai usor de realizat: pur si simplu se taie braduti de marimi diferite, pe care copilul trebuie sa ii lipeasca in ordine crescatoare pe o foaie de hartie.

Cea de a treia activitate va ia ceva mai mult timp, in sensul ca aveti mai mult de decupat. Sub braduti de culori diferite se aseaza forme geometrice diferite, iar copilul trebuie sa ii ornamenteze cu „globuri” de forma respectiva, decupate in prealabil tot de voi (sau, de ce nu, daca aveti, sub forma de abtipilduri).

doua exemple

A patra activitate este extrem de simplu se facut, dar are nevoie de o mica introducere:O) Noua ne place tare mult sa primim felicitari de Craciun. Le pretuim, le punem in brad, si le colectionam mai apoi. Cand am vazut ideea aceasta pe un alt blog, din pacate nu mai gasesc exact unde, m-am gandit sa le refolosesc si eu in acest fel pe cele mai vechi (asadar, prietenii care isi recunosc felicitarile sper sa nu se supere ca le-am dat o turnura…educativa:O)). Pur si simplu se taie o forma geometrica in felicitare, iar copilul trebuie sa reconstituie imaginea.

felicitari decupate

S. deja le face cu placere, i le-am dat ieri sa vad cum se descurca; pentru la anul ii voi face mai multe.

Spor la decupat!!

Anotimpurile- cum citim noi o carte

Baietelul meu iubeste cartile. Mai bine zis, le adora. Poate si pentru ca i-am citit de cand s-a nascut, poate ca asta e temperamentul lui, poate ca pur si simplu ii face placere lucrul acesta, sau poate este ceva genetic (amandoi parintii iubim cartile si ne place sa fim inconjurati de ele). S. are o biblioteca destul de vasta, in parte pentru ca i-am adus toate cartile mele de cand eram mica, si pe de alta parte pentru ca a primit o intreaga biblioteca pentru copii in limba engleza (pe aceastea le si citit cel mai des). Una dintre putinele carti pe care i le-am cumparat noi, cadou de prima lui aniversare, este Anotimpurile, aparuta la editura Litera. A fost destul de scumpa (~40 lei), pentru ca are jetoane de tras, ferestre de deschis si este cartonata. Dar a devenit rapid una din preferatele lui S., si preconizez ca va ramane asa pentru multa vreme. Eu o recomand din toata inima.

 Imaginile sunt foarte frumos colorate, ilustratiile reusite iar informatiile foarte interesante pentru un copil prescolar.

primavara

Iata cum o citim noi. La pagina cu vara, ii explic lui S. de ce poarta copiii sapcute, cum e cu crema de plaja (stie, ca are si el), si mai ales povestim de pietricele si scoici. Am o sumedenie de scoici culese de pe malurile marilor, si le scoatem, le admiram, le numaram, sunt foarte diferite, unele aspre, altele fine, altele lucioase, altele spiralate, si vorbim despre toate aceste caracteristici.

vara si scoici

La pagina cu toamna am gasit nuci, castane si chiar coaja de la o castana comestibila (culeasa de mult de pe o strada din Amsterdam, intr-o toamna aurie). S. stie ca inteapa, ii place sa simta diferite texturi, sa le asocieze cu imaginea din carte.

toamna si castanele

Pentru pagina de iarna am deocamdata doar un con de pin, dar „lucram” si la achizitionarea altor materiale:O)

Aceasta metoda o puteti adapta oricarei carti din biblioteca, sper ca v-a inspirat sa o cititi cu copilul, dar „altfel”!

Montessori- transferul apei cu ajutorul buretelui

Nimic nu poate fi mai simplu decat atat- se aseaza doua castroane pe o tava, un burete suficient de mare si de absorbant ca sa incorporeze ceva apa, dar suficient de mic ca sa poate fi manipulat de un copilas, si un prosopel cu care copilul sa stearga apa pe care o va varsa (inevitabil), pe langa tava. Copilul trebuie sa transfere apa dintr-un castron in altul cu ajutorul buretelui (miscarea de strangere a buretelui ii fortifica muschii palmei), cu grija, incercand sa verse cat mai putin pe langa. In general, miscarea se face in sensul in care citim randurile intr-o carte, de la stanga la dreapta. Am incercat cu S. aceasta activitate si a avut un succes imens! Ii place enorm sa se joace cu apa. In general, eu folosesc apa calduta, evit sa il las sa stea cu mana in apa rece.

Aici aveti un filmulet demonstrativ:

http://www.youtube.com/watch?v=E2g9IXEGoWA&feature=related

A trecut si Craciunul…

Tocmai s-a terminat Sarbatoarea Nasterii Domnului…Cadourile de sub brad au fost atacate, ambalajul lor sfasiat, apoi adorate, indragite, iata ca „fac parte din familie”. Traditiile de Craciun, cate avem in familie, au trecut si ele, iar pana la cel de anul urmator mai este inca muuulta vreme…

Din punctul de vedere al homeschooling-ului insa, acum este momentul propice pentru a pregati Craciunul viitor. Sa va explic si de ce: Exista o sumedenie de activitati de facut cu copiii, daca „reciclam” ceea ce acum sta imprastiat prin casa. Am gasit niste idei super-simplu de realizat (mi-au luat ~10 minute ieri, cu tot cu pozat), numai bune de pus intr-o punguta si de etichetat „Craciunul viitor”. Astfel, la anul, veti fi si pregatite, si odihnite, si cu o sumedenie de idei in tolba. Iata una dintre ele.

Potriveste bradutul cu cadourile

Se ia hartie de impachetat ramasa, desigur, de la cadourile ambalate, se alege de la fiecare partea cea mai putin sifonata; hartia se indoaie in doua si se decupeaza o jumatate de bradut (astfel incat, la sfarsit, cand desfaceti hartia, bradutul va fi simetric- am descoperit ca asta e calea cea mai usoara de a decupa un bradut simetric). Apoi taiati cateva patratele din acelasi ambalaj. Ele vor functiona pe post de cadouri. Repetati operatiunea cu mai multe tipuri de hartie, cate doriti (eu am facut doar 3). Copilul va trebui sa potriveasca cadourile sub bradul corespunzator, iar pe toate le va lipi mai apoi pe o coala de hartie/ carton colorat.  Este o activitate simpla, dar distractiva chiar si pentru copii de numai doi ani. Abia astept s-o fac cu S. la anul:O). Imi cer iertare pentru calitatea pozelor, facute in graba si la lumina artificiala. Sper insa sa fie suficient de sugestive ca sa va inspire.

braduti si cadouri

 Ideea originala eu am gasit-o aici: http://www.notimeforflashcards.com/2010/12/gift-wrap-pattern-sorting.html

Incepeti o noua traditie de Craciun

Da, mai este pana la anul , dar copiilor le plac traditiile, surprizele, pentru ei asta face farmecul Sarbatorii. Acum este un moment potrivit sa planuiti (si sa realizati) o noua traditie pentru Craciunul viitor. Eu m-am gandit, de vreme ce S. va fi ceva mai marisor si va intelege din ce in ce mai multe, si pentru ca el iubeste cartile, sa adopt o traditie despre cate am citit cu ceva vreme in urma, si am vazut-o pusa in practica pe majoritatea blogurilor mamicesti americane.

Am luat toate cartile despre Craciun pe care le avem in casa (din motive care tin de principiu si de credinta, noi vom evita sa il invatam pe S. despre Mos Craciun. Pentru noi, Craciunul este exclusiv Sarbatoarea Nasterii Domnului, iar cadourile le aduce Pruncul Iisus). Nu am deocamdata decat trei, dar voi avea aceasta traditie in vedere pe tot parcusul anului, pentru a imbogati colectia de carti pe aceasta tema:

carti despre Nativitate

 Dupa aceea, am folosit aceeasi hartie de ambalaj reciclata, si am impachetat cartile ca pe niste cadouri (sper ca S. sa nu comenteze cu privire la tehnica mea de impachetat…nu tocmai perfecta:O)).

 Sunt doar niste carti mai vechi, dar pentru el vor fi cu totul noi, an de an, pentru ca le va citi doar in aceasta perioada a anului. Sper ca va fi ceva special pentru el.

Mai am cateva idei extrem de usor de pus in practica…dar despre ele in postarile viitoare :O)

10.01.2011: Am reusit sa imi imbogatesc colectia de carti de Craciun cu alte patru descoperite intr-o cutie de carti:

Sunt deja impachetate si asteapta Craciunul viitor!

Tema saptamanii: animalele de la ferma

Saptamana aceasta am reluat o tema pe care o facusem cu S. si acum doua luni. In general, folosim aceleasi materiale ca si atunci, deci trebuie sa fiu creativa si sa le dau o noua intrebuintare.

o parte din materialele pentru tema Ferma

Astazi am citit o carte Baa! I’m a sheep, cu ajutorul unei marionete in forma de oaie (recent primita de Craciun). Apoi ne-am jucat cu figurinele de plastic, asezandu-le pe o placa de lemn de la un fost puzzle cu incastru (ii lipsesc piesele). Am incercat sa il invat pe S. sa aseze figurinele caluti pe imaginea cu calul, cele vacute pe vaca desenata- a avut rabdare sa potriveasca cam 2-3 familii de animale. Daca am vazut ca si-a pierdut interesul, nu am insistat (este o regula a tutuoro activitatilor pe care le facem cu copiii).

Dupa aceea am facut inca un puzzle de lemn (pe aceeasi tema), si am mai citit o carticica (care are jetoane de tras- impropriu spus  „citit”, pentru ca e in germana, iar eu nu stiu limba; asadar, incerc sa o „dramatizez”, potrivit imaginilor). In rest, ne-am jucat cu masinuta de pompieri (una din preferatele lui S. in ultima vreme, tot un cadou de Craciun), si cam la asta s-a rezumat scoala de acasa pe ziua de azi.

Invatarea culorilor (2)

De vreme ce culoare exista peste tot, sursele de inspiratie sunt nelimitate- sau limitate doar de imaginatia noastra. Dar vreau sa va prezint cateva activitati pe care le-am facut cu S., in ideea ca va vor inspira. Cred ca cei ce au citit postarile anterioare si-au dat deja seama ca sunt fan al standurilor cu reduceri de la Kaufland (sau oricare alt magazin). Acolo gasesc deseori lucruri pe care le pot folosi pentru a-i oferi lui S. activitati cat mai variate. La standul cu 2.25 lei am vazut la un moment dat niste cleme de prins pungile, de culori diferite, dar care veneau in perechi: doua albastre, una mai mare, alta mai mica, doua rosii…etc. La inceput S. nu le-a bagat deloc in seama, asa ca au ramas uitate intr-un borcan, pe un raft. De curand le-am redescoperit si i le-am prezentat din nou lui S. si, spre surpriza mea, a reusit sa le imperecheze pe toate dupa culoare, ba mai mult, daca ii cer perechea albastra o recunoaste si mi-o da (se pare ca asta e culoarea lui preferata). In afara de asta, a invatat sa le deschida si sa le inchida, deci e un exercitiu bun si pentru motricitatea fina. Deci, nu trebuie sa cheltuim o avere pentru a-l invata ceva pe copil. Avem nevoie doar de putina imaginatie si ochii laaarg deschisi prin magazine:O).

banale cleme pentru pungi

Maimute multifunctionale

Tot navigand pe internet, am dat peste conceptul de School for tots (adica scoala pentru pre-prescolari), si peste un mare numar de bloguri specializate in asa ceva. http://www.1plus1plus1equals1.com/TotSchool.html  De acolo au pornit sursele mele de informatie si astazi, chiar daca incerc sa le diversific, pot spune ca aceste bloguri ma inspira cel mai mult (nu am avut niciodata pretentia de originalitate aspura ideilor postate aici, eu incerc doar sa adaptez la Romania ceea ce vad la mamicile americane).

Pe multe dintre aceste bloguri am vazut copii jucandu-se cu niste ursuleti de plastic, numiti Counting bears. Ei sunt multi, divers colorati si de marimi diferite, si vin la pachet cu niste paharele pentru sortare. Bineinteles, eu nu am asa ceva acasa, dar am avut ceva care s-a putut adapta usor.

Cu ceva vreme in urma, comandand niste jucarii second-hand (ceea ce merge luat second hand prefer sa iau asa, preturile sunt mai bune, jucariile sunt de calitate, aduse din UE si SUA,  si astfel pot fructifica mai bine banii) de la Julia Toys, am primit de la ea ca bonus pentru prima comanda acest joc:

joc cu maimute

Cand am vazut Counting bears, mi-am spus ca pot folosi cu S. pionii de la el, cate 6 maimute micute (cred ca mult mai mici decat ursuletii), de culori diferite (rosu, galben, verde, albastru). A fost o idee foarte buna, iar acum ii folosim in multe moduri. Daca aveti posibilitatea sa gasiti ceva asemanator (un joc cu multi pioni colorati, indiferent de forma), va sfatuiesc sa il luati, pentru noi s-a dovedit foarte util. Daca pionii sunt mici, nu lasati niciodata copilul nesupravegheat in preajma lor!!

Iata cum il folosim noi:

In primul rand, asezam maimutele pe cartonasele de la joc. Cartonasele sunt destul de mici, si unui toddler ii cere destul de multa indemanare sa le aseze fara sa le rastoarne. Apoi, ele trebuiesc asezate pe cartonasul de culoarea corespunzatoare, asa ca in felul acesta invatam culorile si exersam muschii fini.

In al doilea rand, putem sorta pe culori, folosind un carton de oua (noi se intampla sa avem un carton de la oua Milka, cred ca si cele de la oua de gaina sunt la fel de ok :O))

Apoi, folosim o forma de plastic ramasa de la bomboanele de ciocolata, pentru a pune in fiecare gaura cate 1, 2 sau 3 maimutele, obisnuindu-l in felul acesta pe S. cu multimi de obiecte de acelasi fel.

Si in ultimul rand, cu un set de cifre (fie ele de plastic, lemn, spuma sau carton- noi avem niste cifre magnetice si pe acelea le folosesc)- creez siruri de mamimutele pentru ca S. sa vada diferenta dintre 1,2,3,4 si 5. E o activitate preluata de pe un blog, pentru S. este mult prea devreme sa o faca singurel, dar vreau sa il obisnuiesc cu conceptul de numar si multime (cand va fi pregatit o va face de unul singur).

Cred ca o regula de aur a homeschooling-ului de orice fel, chiar si a celui pentru prichindei, care cu greu s-ar putea numi „scoala”  este „Adaptati, adaptati, adaptati!”.

Happy learning!