Un interviu special: Luminita

De curand, prietena mea Luminita a fost intr-o vizita pe la noi, impreuna cu parintii ei. Ii cunosc de cand eram mica, mi-o amintesc pe doamna A. ca pe o mare gospodina, cu cozonaci perfecti si goblenuri migaloase pe perete. Acum am ajuns sa povestim despre „activitatile educative” care se faceam pe vremea cand noi eram de 2-3 ani, cum se cresteau copiii pe atunci si cum de a iesit Luminita o fata atat de desteapta 😉 .Asa mi-a venit inspiratia ca de 8 Martie sa avem un interviu mai special, nu al mamelor despre copii, ci al copilului crescut mare, despre mama de acum si cea de odinioara. Multumesc, Luminita, ca ai acceptat provocarea mea!

De cateva zile ma gandesc la mama, mai mult ca de obicei. M-ai rugat sa scriu despre copilaria mea, despre mama si ma intreb care este cea mai veche amintire  si nu-mi pot da seama… cel mai adesea ma vad in bucatarie, o ajutam cu diverse indeletniciri minore. Nu imi amintesc sa fi fost mandra de mine ca o ajutam pe mama, daca imi placea sau displacea. Pur si simplu stateam pe langa ea si faceam ce mi se dadea de facut:  curatam orezul de neghina (orezul nu era atat de curat si de alb ca acum), sortam boabele de fasole pe culori (probabil doar ca sa ma tina ocupata), curatam cateii de usturoi.  Cred ca in urma sesiunilor astora de bucatarit, am scos o maxima, pe care eu nu mi-o aminteam, dar pe care mama mi-a zis-o in 2008, cand m-am maritat: Dintr-o mama gospodina, iese-o fata gospodina. Tare, nu ? Mami ma incuraja sa articulez frumos si clar cuvintele, imi amintesc in special ca repetam – dulap- dulapul, tavan – tavanul  si stiu ca numaram pana la douazeci – cel mai tare ma intriga – paisprezece, mult timp am zis patrusprezece – pentru ca asa mi se pare firesc – saisprezece era pur si simplu o eroare). Mama m-a invatat sa impletesc, sa crosetez, sa cos goblen. Ce rabdare trebuie sa fi avut sa ma invete sa tin andrelele sau crosetul in mana, nu-mi pot imagina; nu m-a fortat niciodata, doar ca o vedeam pe ea si voiam sa fac si eu. Cand am facut lucru manual in generala, eu eram experta!  Sunt anumite obiceiuri pe care mama mi le-a indus/impus si cand am plecat la facultate mi-a luat mai bine de un an sa ma dezmeticesc si sa fac pana la urma cum mi-ar fi convenit mie, nu mamei mele. De exemplu – nu a incurajat niciodata consumul pufuletii (zicea ca-mi ies bube dulci), nu am mancat cand eram mica si nici cat timp am stat cu ai mei. Nu mi-a dat vreodata sa mananc mai mult de cateva stafide, in anul I stiu ca mi-am luat o punga de jumatate de kilogram si o tineam in dulapul din camin) si niciodata nu am avut mancare la noi cand calatoream undeva – mereu am calatorit cu trenul sau cu autobuzul si in afara de apa nu aveam nimic. Nici acum nu imi place si nu vreau sa mananc atunci cand sunt la drum.  Am suferit toata copilaria  pentru ca m-a tinut mereu cu parul scurt. In adolescenta mi l-am lasat lung, acum mi-e mediu si déjà ii dau dreptate – daca o sa am o fetita, o sa fie tunsa scurt.

Nu stiu de unde avea ea ideile astea, probabil de la doua vecine – una profesoara de romana si una  invatatoare .Profesoara, mama a trei copii, a invatat-o sa imi dea ceai noaptea, nu lapte, (cand eram bebe) iar invatatoarea i-a zis mamei sa vorbeasca mereu corect si nestalcit in preajma mea, pentru ca o voi imita (inainte de scoala) si voi reproduce la gradi tot ce voi auzi in casa.

Nu imi amintesc sa ma fi jucat cu mama sau cu tata, munceau in schimburi, petreceam putin timp cu ei. Dar mereu am luat masa impreuna si imi placeau momentele cand tata ma lua la el in brate si-mi taia felia de paine cubulete si mancam amandoi din aceeasi farfurie.

Sunt lucruri pe care le stiu de la alti oameni, nu de la mama. Sunt sigura ca si ea mi le-a zis, dar nu mi le amintesc de la ea, ci de la altii. O matusa m-a invatat sa ma pieptan si la spate,  nu doar bretonul , sa spal farfuriile si pe fund, nu doar pe fata,  o buna prietena de familie m-a invatat sa ma parfumez “ca o domnisoara” la incheieturile mainilor si pe la ureche, iar dna Sarca (asistenta) m-a invatat sa beau multa apa dupa ce iau o pastila pentru ca pastila sa ajunga in stomac. Am 30 de ani, dar si acum imi amintesc de oamenii astia de fiecare data cand fac una sau alta din lucrurile insusite de la ei.  

Ai mei m-au incurajat sa fiu responsabila si sa aleg ce cred ca e mai bun pentru mine. Au avut incredere in mine si m-au tratat ca pe un om mare.  Ralu, ma intrebi de sfaturi pentru mame. Imi vine greu sa dau sfaturi din alta perspectiva decat cea de fiica. Asculta-ti copilul si alina-l atunci cand sufera, chiar daca este mai mare. Cred ca asta as zice.

Mama nu s-a amestecat in prieteniile mele si o admir pentru asta. M-au lasat sa imi aleg singura prietenii si cred ca este foarte dificil pentru un parinte sa nu ii spuna odraslei ce sa faca. Mi-a luat usor in deradere micile deziluzii in dragoste, dar, in domeniul acesta delicat, am avut un aliat puternic in tata.

Mama si tati sunt bine mersi, pensionari. Invat de la mama mereu, ii “fur” retetele – in etapa asta sunt acum. Nu stiu daca regreta ca au un singur copil. Stiu doar ca merita sa aiba cel putin un nepotel. Ai mei sunt parinti foarte buni, dar vor fi bunici grozavi. Asa se intampla mereu, nu ?

 

 

LA MULTI ANI MAMI!

 

 

Posted by Raluca on 8 martie 2012

https://caietpentrucasamea.wordpress.com/2012/03/08/un-interviu-special-luminita/