China

In ultima vreme mi s-a adus tot mai mult aminte de China, fie din recenziile vALLuntarilor, fie de pe bloguri, fie pentru ca pur si simplu fac lectii despre asta cu Izabela.

Experienta mea in China a fost poate mai bogata decat cea a unui turist obisnuit, si vreau sa imi amintesc de ea, alaturi de voi.

Sa incepem cu inceputul…unei povesti:

Când au construit întâiaşi dată oraşul, n-au ştiut cât de prăfuit avea să fie. Apoi vântul a-nceput să sufle cenuşă de la vechile mine şi să o aştearnă pe acoperişurile clădirilor, pe ziduri şi pe ferestre, pe frunzele copacilor şi pe petalele florilor, şi chiar pe fularele şcolăriţelor. În curând, totul s-a colorat într-o nuanţă sau alta de gri cenuşiu.

            Au numit locul acela: Oraşul Celor Nouăzeci de Nuanţe de Gri.

            După o vreme, oamenii s-au obişnuit şi cu asta.

            Fierbinte era ceaiul sorbit din ceşti minuscule de porţelan, dulce gustul bunătăţilor pe care le ofereau la colţ de stradă vânzătorii ambulanţi. Orez dulce cu cârnăciori sau cartofi dulci copţi; clementine şi mandarine şi portocale şi pere; gogoşi unsuroase, tăvălite în zahăr de scorţişoară, ce se topeau pe limbă… Şi, mai bune ca toate la un loc, erau beţişoarele subţiri de lemn pe care vânzătorii înfigeau bucăţele de fruct proaspăt; le înmuiau apoi în sos de caramel, şi-l lăsau să prindă o crustă dulce în jurul miezului moale de fruct.

            Iar tu poţi să-ţi închipui foarte bine ce se petrecea în spatele uşilor restaurantelor, după mirosurile care se strecurau viclene pe stradă ca să te ademenească înăuntru, să nu te mai lase nicicând să pleci.

foodPoluarea din China e proverbiala, insa aromele stradale contrabalanseaza acest aspect negativ. Am mancat pe strada cartofi dulci copti in jar si fructe glazurate, am invatat sa folosesc betisoarele, am gustat din ierburile foarte picant pregatite in nord si am experimentat chestii turistice, cum ar fi restaurante coreene unde tu singur iti prajesti, pe plita de pe masa, feliile subtiri de cartofi, de vinete sau de carne. De cele mai multe ori, insa, m-am multumit cu orez cu sare, pentru ca eu nu pot manca lucururi pe care nu le recunosc, si tare tare bine mi-a mai prins, nicicand nu am avut o silueta mai subtire.

Potty training

Stiti cum invata copiii chinezi (e drept, nu in marele Beijing, acolo s-au obisnuit cu scutece) sa faca la olita? De foarte mici! Chiar si cei mai mici, chiar si pe cele mai napraznice geruri, toddlerii aveau o despicatura in salopeta, in zona funduletului, si se lasau pe vine oriunde le venea- nu tocmai cel mai salubru lucru, dar inedit🙂

copiichinaIn rest, copiii erau frumosi si rumeni, cu obrajii ca niste painisoare aburinde, si responsabilizati de foarte mici. Ultima poza, cea cu trei copii pe bicicleta, e facuta intr-o capitala de provincie, iar despre traficul chinez nici nu mai vreau sa imi amintesc…

O mare provocare au fost pentru mine toaletele comune si baile publice- ceva absolut natural pentru chinezi, nu foarte pentru noi.

In China am vazut una dintre minunile lumii anitce- Marele Zid Chinezesc- semet si greu de urcat:

marelezidAm strabatut partea de est a Chinei de la sud la nord si indarat, petrecut cate 24 de ore in trenuri cu cuseta (o alta experienta noua pentru mine):

trenchinaMi-am facut prieteni, mai ales copii.

In China am facut voluntariat la doua orfelinate particulare, unul de langa Beijing, unde doamna Tina lua cele mai grave cazuri de copii cu dizabilitati din orfelinatele de stat (la care nu am reusit sa ajungem nici macar cu bomboane), si le oferea un trai demn si decent, o ingrijire adecvata, o viata buna. A renuntat la cariera si la maritis, a adoptat ea insasi doi copii si a construit, din donatii, doua casute- House of Hope si House of Joy– unde copiii erau in siguranta si iubiti. Acolo i-am cunoscut pe David si pe John, doi baietei cu paralizie cerebrala care mi-au predat cea mai importanta lectie din viata mea.

Trebuie sa fac o paranteza. Nu era prima oara cand veneam in contact cu persoane cu dizabilitati. Lucrasem, vreme de trei luni, intr-o tabara pentru adulti cu nevoi speciale din SUA. Insa aveam in minte o permanenta  intrebare: Care este rostul persoanelor cu handicap pe lume? De ce a ingaduit Dumnezeu sa se nasca sau sa ajunga asa? La fel ca majoritatea, nu vedeam in ei decat o pricina nesfarsita de suferinta si futilitate.

Ei bine, a trebuit Dumnezeu sa ma aduca la celalalt capat al Pamantului sa imi raspunda la intrebare.

David si John m-au invatat cum se poate intampina fiecare zi cu un zambet, cum se poate multumi din toata inima pentru gesturile cele mai simple: o imbratisare, o chifla, un cantecel. Nu cunosteam acea bucurie izvorata din multumire. Cu tristete spun ca inca nu am ajuns eu la treapta asta a fericirii. Dar cei doi baietei m-au invatat ca fiecare copil are un sens si un scop pe pamant, si despre NIMENI nu as putea spune acum…”ar fi fost mai bine sa nu existe”.

In fotografia mai mare sunt cu David in brate, insa poza nu ii face deloc dreptate- l-a prins aparatul cu ochii inchisi- in realitate avea cei mai isteti si mai vioi ochi din lume, iar paralizia cerebrala ii afectase doar partea motorie.

specialneedschina

Al doilea orfelinat unde am fost, inYanji, un oras in apropiere de Coreea de Nord, fusese fondat de un cuplu de IT-isti din Coreea de Sud. Ei nu au putut avea copii, asa ca au renuntat la carierelele lor, deloc neglijabile, si s-au mutat, prin credinta, in China, ca sa salveze copii. Multi dintre ei erau pruncii fugarilor coreeni, care riscau totul si traversau raul Tuman pe gheata, deoarece China era paradis pe langa ce lasau ei in urma in Coreea de Nord. In China insa nu aveau  acte, nu erau legali, nu isi puteau intretine copiii si ii abandonau uneori.

Mama si Tatal de la orfelinatul House of Sarang (Casa dragostei) aveau in 2007 mai bine de 60 de copii in ingrijire, o parte cu nevoi speciale, dar majoritatea tipici. Foarte frumosi, foarte inteligenti, unii dintre cei care fusesera „adoptati” la inceput erau acum independenti, studenti sau absolventi de facultate. Erau veseli, tupeisti, simpatici, o bucurie!

Cladirile mari si moderne pe care le-au construit pentru copii s-au facut prin credinta, cu donatii si voluntari. Si va rog sa ma credeti, era ditamai campusul, foarte frumos dotat. Puteti urmari acest video care a fost facut in vara anului in care am ajuns si noi acolo- mi-e asa de drag sa il urmaresc, sa recunosc copiii; pentru unii dintre ei am fost profa de engleza vreme de doua saptamani.

Despre oamenii minunati pe care i-am intalnit in China, despre locurile inedite, mi-ar trebui un blog intreg sa va povestesc!

Zai-jian!

Lasă un comentariu

22 comentarii

  1. Am citit cu emotie povestea ta…

    Răspunde
  2. Multumim ca ne-ai introdus si pe noi in atmosfera acestei tari, atat de misterioasa pentru mine…
    Foarte frumoase pozele tale….despre povestirea ta, ce sa mai zic…superba si minunata experienta!

    Răspunde
    • Coca, a fost mai greu acolo, abia asteptam sa ma intorc acasa, insa experienta a fost cu adevarat una foarte bogata, si privesc cu drag in urma la ea…

      Răspunde
  3. foarte frumos! am rămas fără cuvinte..

    Răspunde
  4. wow! atata curaj, daruire, frumusete, invataminte……!!!! Raluca, ai avut o experienta care face cat toate cartile de psihologie …Felicitari1

    Răspunde
    • Am invatat multe, Oana- ce v-am povestit aici e doar o mica mica parte a ceea ce a fost pentru mine jumatatea aceea de an, petrecuta in Olanda, Singapore si China.

      Răspunde
  5. Vai Raluca, parcă m-ai provocat! Îmi vine să pornesc acum în China, să o văd și eu așa cum ai văzut-o tu! Țin minte când ai fost!🙂 Înțeleg faptul că atât în China cât și în Coreea de Nord sau Eritreea domnește încă comunismul cu o mână de fier, accesul fiind destul de greu în aceste țări, iar viața creștinilor…și mai grea, din păcate😦

    Răspunde
    • Da, Nico! Coreea de Nord e pe primul loc in topul tarilor unde domneste persecutia religioasa, iar China pe locul 8. In ciuda declaratiilor oficiale, in inchisorile chineze sunt multi frati crestini. In China nu exista separare pe denominatiuni: catolic, protestant, ortodox- toti sunt in oala crestinismului, si mi s-a parut tare fain asta.

      Răspunde
  6. rad si plang, iti multumesc pt amandoua! rad si merg mai departe..iar pt asta iti multumesc cel mai tare!

    Răspunde
  7. am ramas fara cuvinte! ce experienta!!!

    Răspunde
  8. Ce articol minunat, Raluca! Iti multumesc mult pentru toata emotia pe care mi-ai provocat-o, pentru toate informatiile pe care le aflu, pentru prima oara.
    Esti la fel de frumoasa ca si atunci, neschimbata!!!

    Răspunde
  9. Foarte frumos şi interesant, Raluca. Înţelesesem că ai fost în China, dar este primul articol detaliat, pe care îl citesc. O experienţă de viaţă extraordinară, ai avut acolo. Cred că a contat foarte mult, în formarea ta de om extraordinar.

    Răspunde
    • Am invatat niste lectii pretioase, Mihaela, si sa stii ca mi-am vazut si multe din defecte. Inveti multe despre tine cand esti scos din contextul obisnuit.

      Răspunde
  10. Extraordinara experienta ta.Acesti copii exista ca sa ne demonstreze ca noi putem fi mai buni si ca sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem deja bun in viata noastra.

    Răspunde
    • Da, asta e marea lectie pe care am invatat-o in China, pe langa cea despre un Dumnezeu real, care face minuni concrete (in sensul cel mai biblic si mai concret al cuvantului)- si poate va voi povesti si despre asta candva🙂

      Răspunde
  11. danaa

     /  16 Martie 2013

    Superb articolul..In coltul ochilor sunt cateva lacrimi..Esti minunata pentru ceea ce ai facut pentru copii aceia din orfelinatele din China.Ma bucur ca exista oameni care iubesc foarte mult copiii si au grija de ei.Felicitari lor usnt exemple demne de urmat..Eu n-am fost niciodata intr-un orfelinat din Romania…Poate c-ar trebui sa ma duc intr-o zi

    Răspunde
    • Dana, voluntariatul e la indemana tuturor, si am scris povestea mea tocmai pentru a demonstra ca daca se poate asa de departe, se poate si acasa🙂 Sa imi spui daca reusesti sa ajungi pana la urma🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: