Carti despre corpul omenesc

Cine il cunoaste, chiar si din povestile mele, pe Baietelul de argint, stie ca e interesat de corpul omenesc. E o pasiune pe care ma straduiesc sa i-o intretin…chiar daca nu va ajunge medic niciodata, ii va fi de folos sa cunoasca despre corpul uman, indiferent de meseria pe care si-o va alege in final. De aceea, citim cat putem pe aceasta tema- niciodata nu se plictiseste de ea.

Favorita lui e, de departe, cartea de la ed. Litera- Corpul uman, o aventura incredibila povestita de Bobarnacidin pricina ilustratiiilor mari si a omuletilor prezenti pe fiecare pagina. Avem o varianta in engleza, care ii este si aceea pe plac.

Prin mana ne-a trecut si Corpul uman de la editura Prut, cu un format foarte interesant, imprumutata de la Coca (multumim!).

Zilele trecute S. m-a intrebat de cateva ori (deci era serioasa intrebarea lui, chiar dorea sa stie), cum a facut Dumnezeu ochiul. Fericita intamplare a fost sa avem chiar acum o carte multiplan imprumutata de la Roxana, cu ajutorul careia i-am putut explica cum e asezat ochiul in orbita, cum este prins de os cu ajutorul muschilor.

Pe langa acesete carti, avem doua puzzle-uri, unul de spuma cu organele interne– de la Famous Kids- la un pret imbatabil (multumim, Sabina!) si unul de lemn, in straturi, pe care il voi prezenta mai pe larg in curand.

S. va primi de Craciun o macheta foarte faina a corpului omenesc, cu organele interne, de la Noriel.

Recomandarile voastre de carti pe diferite teme mi-au fost de mare ajutor. Voi aveti o carte preferata despre corpul omenesc, despre care sa spuneti ca merita intr-adevar cumparata?

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

17 comentarii

  1. Laura Frunza

     /  8 Noiembrie 2012

    Pe cea de la Litera o am si eu, nu pot spune ca mi-a placut, asa cum am primit-o am si pus-o pe raft. Mai degraba mi se pare atragatoare cea de la Prut. Poate o vand pe cea de la Litera si o iau pe cealalta, ca sa nu dau banii de pomana si sa am si o carte in plus.

    Răspunde
    • Dar Eliza a vazut-o pe cea de la Litera? Nici mie mi mi s-a parut atractiva, insa pe S. il fascineaza, omuletii aceia i se par atat de interesanti si odata, crezand ca a pierdut-o, a plans dupa ea.

      Răspunde
      • Laura Frunza

         /  8 Noiembrie 2012

        Da, dar n-a manifestat niciun interes. Ei plac chestiile mai straightforward asa🙂 De asemenea, o atrag iustratiile mai clare, reprezentative, cred ca are mai degraba o gandire matematica.

        Răspunde
  2. violeta_argatu

     /  8 Noiembrie 2012

    si noi ii avem pe bobarnaci🙂. mie imi place f mult cartea-daca o aveam pe vremea mea,cu siguranta as fi stiut mult mai multe despre corpul uman decat stiam atunci/stiu acum.Rusinos sau nu…cred ca pot spune ca am mai invatat ceva studiind alaturi de Ioan…poate undeva acolo au existat anumite informatii candva,insa s-au pierdut pe parcurs :D…Ioan e si el superincantat de carte,cred -ar fi in stare sa mi-o serveasca si dimineata si la pranz si seara :))- si o recomand,alaturi de „enciclopedia medicala a familiei”-LAROUSSE…sunt vreo 8 volume cred-eu am doar 5…le-a cumparat sotul dintr-un hpmkt cu 4 lei/bucata.

    Răspunde
  3. Foarte interesante toate cartile. Ce frumos cadou veti primi de Craciun! sunt tare curioasa daca organele corpului sunt detasabile…m-am tot uitat pe site-ul lor, dar nu scria nimic despre asta.

    Răspunde
    • Coca, la cat costa ar face bine sa fie detasabile!!! Nu l-am desfacut inca, dar cand aflu iti spun🙂 Eu i l-am cumparat pentru ca am castigat un voucher la Noriel, altfel nu cred ca ma induram sa dau atatia bani- acum vad ca e mai ieftin🙂

      Răspunde
  4. Ce colectie interesanta de materiale, o sa comand si eu puzzle-ul din spuma, cred ca e genul de „jucarie” cu viata luuunga-lunga! Cred ca ma tenteaza si cartea de la editura Prut… De fapt, ma tenteaza toate, pe tema aceasta avem putine carti…

    Răspunde
    • Puzzle-ul de spuma e cam greut pentru S. acum, el si asa nu e fan puzzle, dar sa stii ca l-am facut odata (si il pastram pentru urmatoarele lectii). Noi suntem motivati sa ii cumparam din astea, S. ne spune ca el vrea sa mearga la scoala sa se faca doctor😀

      Răspunde
  5. Alina

     /  14 Noiembrie 2012

    Buna seara Raluca, e prima data cand postez pe blogul tau, desi te urmaresc cu multa admiratie de multa vreme. Pentru micutul tau S. iti recomand „Cauta in corpul omenesc” de la Girasol. Noua ne-a placut mult, are si o pagina dedicata evolutiei si una reproducerii, e foarte frumos ilustrata, explicatiile sunt simple si in aceasta carte totul se cauta, se numara si se descopera🙂
    Si a doua carte pe care ti-o recomand este „Simturile” de la editura Aquila `93 – prezinta simturile la om si la diverse animale, iar la sfarsitul cartii sunt incluse cate proiecte foarte faine.
    Sper sa iti fie de folos recomandarile mele, pe elefant le gasesti reduse bine!
    O seara linistita,
    Alina

    Răspunde
    • Alina, multumesc mult de recomandari! Cand spui evolutie, te referi la evolutia darwiniana sau la evolutia bebelusului in burtica? Cea de la Aquila pare foarte interesanta.

      Răspunde
      • Alina

         /  15 Noiembrie 2012

        Evolutia bebelusului in burtica. Si mie imi plac mult cartile de la Aquila, sunt carti deosebite, ei au scos o multime din cartile de la Usborne. De exemplu pentru ultima vostra lectie, Zona Artica, au scos o carte superba, Tinuturile polare, la fel cu proiecte incluse la sfarsitul cartii.
        O zi buna sa aveti!
        Alina

        Răspunde
        • Alina, atunci chiar am dat peste o comoara! Multumesc mult de recomandare, S. e fascinat de evolutia bebelusului in burtica. I-am pus un filmulet si de atunci imi tot cere explicatii🙂
          Multumesc pentru toate recomandarile, sunt excelente!

          Răspunde
          • Alina

             /  16 Noiembrie 2012

            Raluca, nu stiu daca o sa-i placa sau nu micutului tau, ilustratiile sunt minunate, dar nu sunt acele explicatii ca la Bobarnaci, uite sa-ti faci o idee mai buna ai aici niste imagini din carte si aici prezentarea ei. Sper sa te ajute! O zi buna sa aveti! Alina

            Răspunde
  1. Cum a aflat Baietelul de argint de unde vin bebelusii | Caiet pentru şcoala de...acasă
  2. Ajutoare pentru lectiile de anatomie | Caiet pentru şcoala de...acasă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: