O comunitate speciala

Povestea pe care sunt pe cale sa v-o spun e lunga si frumoasa. E reala si dura si generoasa.

Incepea, fara ca eu sa stiu lucrul acesta, pe cand aveam eu 17 ani, si am lucrat pentru prima oara ca traducator al unei echipe de americani. Atunci am cunoscut-o pe Louise. Avea 72 de ani, a bad knee, si cea mai colorata atitudine pozitiva pe care o intalnisem pana atunci. Era pictor si infrumuseta cu veselia ei fiecare incapere. „Asa mi-ar placea sa fiu la 72 de ani”, gandeam. M-a indragit si am corespondat cativa ani. A fost darul lui Dumnezeu pentru mine.

Din scrisori, am aflat ca Louise avusese 3 copii: doi baieti si o fata. Unul dintre baieti murise la 30 de ani, brusc, in urma unui atac de cord. Celalalt nu se casatorise niciodata. Fata, din pricina unui vaccin gresit facut, a ramas toata viata cu profunde dizabilitati. Prietena mea traise pur si simplu 40 de ani ingrijind un om cu handicap sever. Si totusi, Louise se dovedea a fi una dintre cele mai fericite persoane pe care le cunoscusem vreodata. La 17 ani ai mei, asta era un paradox indescifrabil.

Habar nu aveam atunci ca Dumnezeu ma introducea, in cel mai fain mod cu putinta, in comunitatea parintilor de copii cu nevoi speciale.

Pana atunci, ca mama de fetita speciala, am un drum lung inainte, care sper sa ma slefuiasca si sa ma faca mai buna. Credeam ca va fi un drum izolat, ca lumea ne va intoarce spatele, ca ne vom trezi aruncati intr-o nisa trista a societatii.  Da’ de unde!

De cand s-a nascut Cati, atat de multi oameni de calitate au intrat in viata noastra tocmai gratie dizabilitatii. Oameni cu caractere deosebite, oameni care lupta pana-n panzele albe pentru copii lor, care nu abandoneaza, care sunt mai toleranti, mai ospitalieri, mai deschisi sa intinda o mana. A iubi o persoana mai slaba iti forteaza umanitatea sa se dilate.  De cand a intrat Cati in viata noastra, am intalnit Doamne si Domni, demni, tenace, oameni de calitate. Ma simt onorata sa ma aflu in prezenta lor, fie ea si virtuala.

O parte dintre acestia isi jurnalizeaza calatoria lor speciala pe bloguri si pagini personale. Unele bloguri fac strangeri de fonduri pentru a finanta terapiile costisitoare. Altele pur si simplu incearca sa educe lumea din jur cu privire la o dizabilitate sau alta, sa disipeze conul de umbra sau teama stranit de igoranta majoritatii. Sau sa dea o speranta. Sau sa incurajeze. Mama Raisei face strangere de fonduri, dar si publica o multime de informatii folositoare. Rita scrie despre fetita ei superba cu Sindrom Down, pentru a da speranta altor parinti pusi in fata acestui diagnostic. Andrea stie extraordinar de multe lucruri despre recuperarea cognitiva, si nu numai. Eu scriu pentru ca vreau sa stie toata lumea ca o fetita cu trisomie 13 este la fel de lovable si de binecuvantata ca oricare alt copil, si pentru ca un alt parinte confruntat cu o trisomie rara sa nu mai stea sa scotoceasca net-ul dupa informatii si povesti si speranta.  Sunt oameni care iti arata ca nu esti singur, ca dumul e batatorit, ca are popasuri si, desi poate mai greu decat altele, e un drum circulabil. Privelistea e incantatoare (cel mai adesea sunt ochii fericiti ai copilului tau), compania selecta, bucuriile nu sunt scrise cu creta pe asfalt, ci sapate in pietre mari de aducere aminte.  Ca la sfarsitul vietii nu vei fi un batran obosit si satul de viata, ci o prezenta puternica si luminoasa.

Un copil cu nevoi speciale e o binecuvantare speciala. Parintele lui ar vrea ca, in primul rand, sa vedeti copilul, sa va indragostiti de el, sa il priviti ca pe un copil. PUNCT. Acesta este cel mai mare dar pe care il puteti face unei astfel de familii, si stiu lucrul acesta pentru ca 16 luni ma simt daruita din plin. In al doilea rand, sa intelegem ca intr-o astfel de familie exista nevoi care poate intr-o familie obisnuita nu sunt.

Daca simti ca ai vrea sa pui umarul si nu stii cum sa o faci, exista cateva optiuni. Poti sa ii ajuti pe toti copii cu nevoi speciale din Romania, printr-un singur gest, contribuind la visul Asociatiei Copii Suflete Sperante.  Poti adopta „virtual” un sigur copil. Alege-l pe cel care iti este cel mai drag. Si daca printezi un set de flashcards pentru copiii tai, o fisa de colorat sau orice altceva, fa un set si pentru copilul „tau” cu nevoi speciale. Daca afli din intamplare de un articol informativ, de o incurajare, trimite un link si mamei lui.

Pe mine ma veti auzi „vorbind” mai des de Robert. Il iubesc pe acest baietel care lupta cu sanse enorme de recuperare, si din cand in cand va voi povesti despre pasiunile lui, nevoile cu care se confrunta, si va fi cate un garage sale pentru el.

E un privilegiu sa poti face parte din viata unui copil in felul acesta- va invit sa o faceti. Va vor transforma si pe voi in oameni mai buni, asa cum isi transforma zi de zi parintii, iar la batranete vom putea lumina cu totii ca Louise.

Lucky  a avut aceasta initiativa frumoasa, de a alcatui o colectie cu blogurile copiilor cu nevoi speciale,  si daca faceti parte din aceasta nisa a blogosferei va invit sa participati, sa ne cunoaste, sa ne incurajam si sa invatam unii de la altii.



Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

9 comentarii

  1. Și eu cunosc o Lady la 70 de ani ca un izvor de apă proaspătă. Este o ființă minunată, și dacă nu s-ar vedea câteva riduri, aș zice că e de vârsta mea! Oameni deosebiți într-adevăr…iar suferința scoate din ei ce este mai frumos! Mă bucur să te cunosc ca pe unul din cei mai deosebiți oameni din viața mea😀

    Răspunde
  2. Raluca, foarte frumoasa postarea ta. Plina de optimism si o adevarata lectie pentru noi, cele care ne plangem de lucruri banale, obisnuite…
    Foarte frumoasa si initiativa lui lucky de a crea o astfel de colectie!

    Răspunde
  3. Eu descoperisem mai demult blogul tău, tot prin Iulia. Aceasta postare m-a impresionat mult şi cum sunt foarte pricepută, comentariul scris atunci, s-a pierdut. Ti-am admirat scrierea, ideile şi perseverenţa dar mai ales puterea şi forţa. Mi-a fost jenă pentru mine, că de atâtea ori, am gândit despre părinţii de copii cu nevoi speciale:”Săracii de ei!”. Căldura, dăruirea şi puterea, pe care am simţit-o la tine, mă fac acum să spun despre mulţi dintre noi, ceilalţi “Săracii”. Cu respect, admiraţie, drag şi speranţă, Mihaela

    Răspunde
    • Mihaela, m-ai emotionat prin cuvintele tale. Exact asta am si vrut sa transmit- parintii copiilor cu nevoi speciale sunt la fel de binecuvantati ca oricare alti parinti, si au nevoie mai degraba de intelegere si normalitate, mai degraba decat de compatimire Ma bucur mult ca ne-am „cunoscut” mai bine🙂

      Răspunde
  1. Tudor si Antonia – viata cu doi copii autisti « pitici dar voinici
  2. Tudor si Antonia – viata cu doi copii autisti « pitici dar voinici
  3. Pay it forward for Nicole… | Caiet pentru şcoala de...acasă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: