Jucarii de tip cauza-efect

In cadrul terapiei Catiushei  trebuie sa facem niste exercitii pentru stimularea motricitatii fine si a functiilor cognitive, in acelasi timp. Un set de exercitii este cel pentru maini- incepem aplicand presiune asupra zonelor mainii si bratului, apoi stimulare tactila, apoi un exercitiu prin care ea invata sa prinda si sa dea drumul deliberat unui obiect, iar in cele din urma, ultima activitate din acest set (care trebuie facut de un anumit numar de ori pe zi, un anumit numai de minute) este joaca cu jucariile de tip cauza- efect.

Aceste jucarii o invata pe Cati sa coreleze folosirea mainii cu vointa ei- o invata ca daca apasa, trage, impinge un anumit buton de pe jucarie, se intampla intotdeauna ceva. Pentru inceput, am decis sa o invatam sa apese (noi avem impresia ca ea stie ca trebuie sa apese, duce mana la locul potrivit, dar nu are destula forta in mana sau coordonare).

Cea mai simpla jucarie pentru ea, fiind foarte usor de apasat, si care o distreaza la maximum, este o orga foarte faina si complexa, pe care o avem de la Camelia si M.- si pentru care multumim inca o data, s-a dovedit a fi extrem de folositoare si imediat indragita de Cati. Orga o tine ocupata si fericita si cand e in patut- o loveste cu sarg si sper sa invete repede sa apese butoanele mai coordonat.

O alta jucarie pe care am folosit-o intens, si pentru care trebuie sa ii multumesc din nou Anei, este o carticica cu un singur buton, de la Fisher Price- Cati deja se straduieste sa ajunga cu manuta pe buton (nu pe langa) si uneori reuseste sa il apese si singura. Dar cu ajutorul ei am tot repetat „apasa” pana cand ea a inteles ce inseamna acest lucru. Pentru ca ea cunoaste atat de bine aceasta jucarie, am decis ca va face parte din primul set de flashcards cu imagini pe care il incepem de studiat saptamana viitoare.

Urmatoarea jucarie de tip cauza efect la care vom trece este tot o jucarie Fisher Price, pe care am gasit-o cu 5 (cinci!!!) lei la magazinul second hand pe care il mai vizitez, si care e mare si are muuuulte butoane pe care trebuie sa le glisezi, apesi, impingi, samd. Sunt foarte bucuroasa de ea, Cati cred ca se va juca multa vreme cu ea- si recomand oricarui bebelus una de genul acesta (S. nu a avut).

Aceste jucarii sunt recomandate oricarui bebelus de la 3 luni in sus, si mai ales din momentul in care incep sa stea in fundulet. Nu numai ca il tine ocupat si fericit pe bebelus, dar contribuie si la imbunatatirea motricitatii fine si a functiilor cognitive.

Have fun!

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

7 comentarii

  1. Bravooooo, Cati!!!
    Ai o evolutie frumoasa si atat de rapida, ceea ce ne face atat de fericiti! Te pupicam mult, mult, mult si asteptam sa ne mai surprinzi (presimt ca se va intampla foarte curand asta).

    Răspunde
  2. Slavit sa fie Domnul pentru evolutia pozitiva si rapida. Ne rugam pentru Cati in continuare sa fie o marturie vie a puterii lui Dumnezeu si a dragostei Lui fata de noi. Fii binecuvantata Cati ! Multi multi pupici de la noi (si mai multi de la Teo…🙂

    Răspunde
    • Multumim, Christian, pentru incurajari si rugaciuni! Mereu intru pe blogul Teodorei sa vad noutati- am vrea sa aflam de ea (voi) mai des- cum mai este? Intoarcem toti pupicii si calde imbratisari!

      Răspunde
  3. Raluca, ma bucur tare mult sa citesc vesti atat de bune despre Cati Capsunica. E o minune de la Dumnezeu.
    Jucariile prezentate de tine sunt cu adevarat de nelipsit din cosul cu jucarii al oricarui copil. Mai sunt si cele care prin actionarea unor butoane (rotire,apasare,tragere) apar animalute. Eu acum le caut pe acestea, am observat ca fetita mea e foarte interesata de ele.

    Răspunde
    • Sa stii ca jucariile astea sunt urmatoarele pe lista noastra. S. nu a avut (s-a jucat mai tarziu putin cu unele imprumutate, dar pentru el nu am avut foarte multe jucarii de bebe- la el au primat cartile si jucariile de indemanare). Cati e fascinata de jucariile sonore si luminoase, asa ca din acestea avem acum mai multe. Urmeaza sa cumpar din cele cu buton care elibereaza o figurina, cum zici tu. Am vazut preturi bune in albumele sh prezentate de Coca intr-un articol de-al ei.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: