Un loc, un scaun

Bunicul meu l-a cumparat de la o familie de nemti ce se mutau din Bucovina pe alte meleaguri. L-a luat impreuna cu niste dulapuri, o vitrina si altele asemenea. Era un scaun masiv: mai greu decat oricare altul pe care l-am ridicat vreodata, lat, ca pentru sale greoaie de mic-burghezi. Avusese si incrustatii de alama, insa acelea s-au pierdut in timp.

Scaunul, tapitat cu catifea maronie, cu arcuri tari si inalte, a fost pus in ‘cea casa, in camera in care de obicei era mai racoare, unde se intra rar si era mai multa randuiala. Tatal meu, la varsta nepotelului lui de acum, se strecura inauntru cand nu era nimeni acasa si sarea pe el, tinandu-se de spatar. Zilele trecute l-am vazut si pe copilul meu facand la fel: tatal si fiul meu seamana foarte bine unul cu altul, si a fost usor sa mi-l imaginez pe intaiul celebrandu-si libertatea copilariei pe aceasta trambulina improvizata.

Mi-l amintesc cum ii slujea credincios bunicului- tata de la Straja– cum il odihnea la vreo partasie, mi-l inchipui martor la rugaciunile sale, intovarasindu-i singuratatea ultimilor ani ca un caine batran.

Mai tarziu am crescut eu si, indragostita de antichitati, l-am cerut bunicului meu. L-am adus in casa maritisului meu si l-am asezat in sufragerie. Sta acolo bland si puternic ca o consolare.

Despre tatal si bunicul meu stiu doar franturi de istorioare, carpite cu bucati din imaginatia mea. Scaunul e ceva concret, solid. Ma asez pe el si miros trecutul. E piesa de mobiler pe care as pastra-o dintre toate cate am, si mi-ar placea sa-mi sprijine si mie batranetile.

Ce zici, Kadia, s-ar potrivi povestea scaunului cu provocarea ta aniversara?

Anunțuri
Articol anterior
Lasă un comentariu

7 comentarii

  1. ce frumos…

    Răspunde
  2. original, melancolic si plin de amintiri! Mi-a placut si se potriveste de minune 🙂 Multumesc pentru participare!

    Răspunde
  3. Felicitari! Esti pe locul doi in concursul aniversar organizat pe blogul meu. Ti-am scris un mesaj cu detalii pe pagina de facebook a blogului. Te rog sa ma contactezi cat mai curand posibil! O zi frumoasa si felicitari inca o data!

    Răspunde
  1. Concurs aniversar – lista finala « In jurul Kadiei
  2. Concurs aniversar – castigatori « In jurul Kadiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: