Fiecare copil conteaza

Arunc privirea in urma ca pe o undita, sperand sa prin cele mai mari si mai spectaculoase amintiri. Dar amintirile mele circula in bancuri de miscatoare fasii argintii, mici fiecare, dar multe, intocmai ca lucrurile marunte, simple care alcatuiesc pana la urma viata si ne-o fac mai frumoasa.

Prima copilarie mi-o amintesc cu bunicii, cu gustul prafului din piata satului dambovitean unde am crescut pana pe la doi ani jumatate, cu mamaia care recita pret de ore-n sir versuri de Cosbuc, Eminescu, rugaciuni si fapte istorice. Imi culca capul pe bratul ei, parca o aud si acum cu „In vaduri ape repezi curg si vuiet dau in cale…”  Mamaia, care avea doar sapte clase si o inima buna buna, m-a imprietenit cu limba si cu cuvintele si cu dragostea. In fiecare vacanta cand ma reintorceam la ea, ma intampina cu cate o poezie si un pisic, iar lumea se-nvartea bine pentru ca ea era acolo. Copilaria din sudul tarii era calda, prafoasa si mirosea a carti vechi. Mai erau acolo verisorii mei muzicali. Florin isi lua vioara, se urca pe scara sprijinita de casa, iar Sorina batea ritmul. Se auzea pana pe strada Paganini si fierbea porumbul dulce in tuci, parca se facusera strugurii- incepea toamna, mai era putin din vacanta dar amintirea aceea e bucurie pura. Acum Florin canta in Japonia, Sorina are doua fetite Quebecoase si ne vedem rar, dar suntem ca fratii…

Mai era si cealalata copilarie, cu vacantele in Bucovina. Pe bunici ii chema Mama de la Straja si Tata de la Straja, erau mai racorosi, demni si drepti, respectati.  La Straja erau dealurile pline de copii, dusul la cules de  „poame”, de hribi sau de alune prin padure. Cararea padurii – moale de cetina, aerul ocrotit de brazii inalti, apa o beam de la un izvor si ne udam incheieturile mainilor ca sa nu ne mai fie sete. Imi amintesc capitele de fan si portul popular, copiii, multi, majoritatea verisori sau neamuri de vreun fel, si iarna. Iarna aceea adevarata cand ma imbraca Mama in suman, imi punea un tulpan gros pe cap si ma trimetea la urat cu talanga in mana, iar oamenii pe la usile carora bateam ne intrebau „Tu a cui esti?” si aveam acel mandru- minunat sentiment de apartenenta ca eram a cuiva de acolo- a lu’ Gica a lu’ Vasilea-a lu’ Tapu. La Straja erau dormitul pe cuptiorul tare si aspru si fierbinte, gustul pampustilor tavalite in zahar pudra si multe carpe de facut rochite la papusi.

Iar acasa? Am prins cu undita o amintire cu mama mea si mi se zbate-n mana- pentru ca mama mea e o personalitate de tip A, mereu in miscare, mereu agitata si facand ceva, mereu cu o treaba sau alta prin casa, cu cate o placinta in cuptor, crocanta prajitura cu foi Lica sau cu cate o delicioasa-dar-delicioasa-cum-nu-ati-mancat-niciodata-pana-acum-ciocolata-de-casa pe care ea o ascundea pentru ca, daca o gaseam, disparea prea repede iar noi, invariabil, o gaseam. Ma piteam cu o bucata in mana si cate o carte si citeam, iar copilaria mea acasa are peretii tapetati de carti si mortaruiti cu ciocolata. Cand venea mama acasa, se auzeau tocurile ei repede repede pe pavimentul scarii blocului, cheia intoarsa brusc  in broasca si gata cu linistea- mama umplea fiecare camera in acelasi timp.

Tatal meu, imi amintesc ca ne lua in diminetile de sambata si duminica in patul lui mare din dormitor si ne invata italiana. Ne-a dat la fiecare un carnetel si acolo, inca din clasa a doua, scriam conjugarile verbelor si cuvinte multe si imi amintesc si acum ca Il pulcino e gialo si uite ca asta e una dintre cele mai dragi aminitiri ale mele cu tatal meu…

Despre nazdravanii nu am sa va povestesc, pentru ca la asta era mai bun frate-meu.

Am in poala o gramada de amintiri rasturnate ca pestii din sacul vulpii ce-a pacalit ursul, si rascolesc gramada asta cu mainile le ating si imi amintesc mirosurile, gustul lor, pigmentul care imi colora zilele pe vremuri- si toate astea pentru ca Laura a pomenit de provocarea campaniei Fiecare copil conteaza, initiata de Biochefarm International si Blogalinitiative. Aruncati o privire si poate ca veti fi si voi provocati la nostalgii…

Biochefarm International a inscriptionat toate suzetele NUK cu logo-ul Salvati Copiii si doneaza un procent din contravaloarea suzetelor vandute organizatiei. Toti cei care vor cumpara suzete NUK inscriptionate vor contribui la reducerea mortalitatii infantile.

Lasă un comentariu

6 comentarii

  1. Vida-Ratiu Camelia

     /  28 aprilie 2012

    Raluca, iar ai reusit sa-mi rascolesti sufletul, Doamne, cat mi-a placut ce ai scris!!!

    Răspunde
  2. Laura Frunza

     /  29 aprilie 2012

    Superb. Mai mult nu am ce spune. Sper să câştigi unul dintre premii.

    Răspunde
  3. Foarte frumos ai povestit…ca de obicei….muuuult succes! 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: