Sweet remember

Cu mult inainte de la fi mamica am fost mamica…Cand eram mica ma intrebam de ce copiii nu pot avea copii (eu ma simteam pregatita de pe la 7 ani sa tackle maternity). Aveam un spirit matern, uneori mi se spunea ca am o faţa materna si in mod sigur eram un magnet de copii: puteau exista intr-un grup o sumedenie de adulti si un singur copil- invariabil, eu ajungeam prietena acelui copil.

Dar inainte de a fi mamica habar nu aveam ce inseamna sa fii mama.

Inainte de a se naste baietelul de argint l-am perceput tot timpul ca un spirit verde si proaspat si frematand de energie, mi-am dorit sa aiba un caracter frumos si sa fie priceput la lucruri practice, ca taticul si bunicul lui- si se pare ca S. a luat tot ce era mai frumos de la noi. Cand s-a nascut, am devenit mama unui bebelus cu nevoi cat se poate de normale- si Doamne, cat de speriata eram de acele nevoi! Imi era teama sa-l ating, sa nu se strice. El era atat de frumos! Cel mai frumos copil din toata maternitatea! (Bineinteles, sunt constienta ca fiecare nou nascut de acolo era si el tot cel mai frumos copil din toata maternitatea). Mi-a fost ingrozitor de frica sa-l tin in brate si intrebam pe toata lumea daca-l tin corect (paream, desigur, tare suspecta 🙂 ). Mi-a fost frica sa am incredere in instinctele mele si totusi am avut. Inspiram atata nesiguranta incat si asistentele din spital se temeau ca nu ma voi descurca cu el acasa. Si iata ca am ajuns acasa, ne-am descurcat singuri cu brio si precis ceva corect trebuie sa fi facut, caci baietelul nostru tocmai a implinit 3 ani.

Cat am fost insarcinata cu Ecaterina, am avut tot timpul presimtiri sumbre. Mai degraba decat datele fizice, erau ganduri care imi sopteau ca ceva nu e in regula. Pe langa asta, insa, am simtit-o intotdeauna ca pe un stalp, o prezenta puternica. Ceva ne spunea: „In fetita asta trebuie sa ai incredere”. Si am mers pana la capat cu incredere, sperand sa fie bine.

Dar n-a fost binele pe care il asteptam noi.

In prima zi am aflat despre lucrurile exterioare care nu erau in regula cu ea.

A doua zi am aflat ca in celulele ei era un cromozom in plus. „Nu are nici o sansa”. Asta ni s-a spus, mai pe ocolite, pentru ca nici un medic nu vroia sa-si asume darea de stire a unui diagnostic atat de necrutator. A trebuit sa-l iau pe sot de mana si impreuna sa batem la usa singurului neonatolog care parea a sti ce e cu Cati. Am insistat sa primim un diagnostic clar. A trebuit sa o convingem ca nu vom claca si nu ne vom pierde cu firea daca vom afla. Si ne-a spus. Ne-a aratat o carte in care era explicata Trisomia 13. Ne-a spus apoi ca medicii nu sunt Dumnezeu si ca ea nu are de unde sa stie cat va trai Cati. A avut dreptate si aici.

Apoi am citit statisticile pe internet. Statisticile acelea sumbre in care se spunea ca 60% dintre copiii cu T13 mor in prima saptamana de viata. Peste 70% in prima luna. Mai putin de 7% ajung sa sarbatoreasca prima aniversare. In timp aveam sa aflu ca toate statisticile astea sunt bine documentate si sunt reale. Iar Cati e printre exceptii.

Am plans? O, da!

Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut in acea saptamana de aprilie. Am sa va crut detaliile, nu mi se par potrivite pentru a fi rostite cu voce tare. Cu toate acestea sunt constienta ca prea multe femei trec pe acolo, prea multe au aceleasi sentimente si ganduri ca mine. Prea multe sunt singure si nu stiu cum sa iasa de aici.

M-am gandit ca toata lumea va spune ce nenorociti si blestemati suntem noi, ce mare rau s-a abatut asupra noastra, ce mare greseala trebuie sa fi facut in trecut de am primit asa o pedeapsa. Apoi, pe masura ce o priveam pe Cati, mi-am dat seama ca NU vreau ca eu sau altcineva sa o perceapa pe ea ca pe un lucru rau care ni s-a intamplat. Ea e un copil si nu are cum sa fie ceva rau. Ca eu pot alege sa o privesc ca pe o pedeapsa, sau ca pe o binecuvantare. Ca la intrebarea DE CE? nu pot raspunde decat eu. Pentru ca Dumnezeu a avut incredere in noi, pentru ca a vrut sa ne faca un dar mai special, sa ne binecuvinteze altfel, sa ne atraga atentia spre El, sa ne ONOREZE.

Alegand sa o vad ca pe un lucru bun, am inceput sa vad lucrurile bune. Daca la inceput a fost dependenta de incubator si hranita prin perfuzii, in urmatoarele zile a reusit sa bea cu biberonul. Era una dintre cele mai grasute si pufoase fetite de acolo, si avea o dulceata care cucerea asistentele. Peste putine zile a trecut de la incubator la patut si am putut s-o vad imbracata in hainutele pregatite de acasa. Era un program strict la etajul bebelusilor cu probleme. Mamele aveau voie la copii doar la orele de masa. Am trecut peste toate regulile si am tinut-o pe Cati cat de mult am putut in brate, i-am cantat toate cantecelele. N-am vrut sa ramana nici unul necantat. Mai tarziu, cand am transferat-o la Piatra, i-am adus toate cartile mele dragi si i le-am citit cu voce tare. N-am vrut sa ramana nici una necitita. Nici Micul Print, nici Ana and Mister God, nici Guess How Much I Love You.

In fiecare dimineata mergeam cu inima stransa spre salonul unde era ea, intrebandu-ma daca mai traieste. In fiecare dimineata traia.

Am refuzat sa cred ca fetita mea a venit pe lume fara scop si sens, ca se va duce nelasand nici o urma, ca a venit degeaba. Aveam dreptate sa refuz gandurile astea.

Cand a creat-o pe Cati, Dumnezeu a facut un gest de frumoasa risipa. Intocmai ca spargerea vasului de alabastru, ca varsarea mirului de nard curat pe crestetul lui Iisus.  Cand a creat-o pe Cati, Dumnezeu a pus unul dintre cele mai frumoase spirite, una dintre cele mai extraordinare si mai puternice persoane pe care le cunosc eu, intr-un vas stricat. Si noi vedem vasul si ne plangem ca e fisurat si ca nu se inchide etans capacul si ca e fragil si usor, tare usor de spart. Si nu pricepem ca Dumnezeu a ales dinadins acest vas imperfect, sa iasa din el mai usor parfumul, sa inmiresmeze lumea cu mirosul Cerului.

As fi putut alege sa-mi fie rusine de vasul deformat in care a ajuns fetita mea pe pamant. Dar am ales s-o leg de inima mea si, pe oriunde voi merge eu, pe oriunde voi vorbi eu, Cati sa-si poata lasa mirosul frumos, sa ne imprime si noua si voua lumea cu mireasma aceasta delicata dar tare, de fetita-capsunica vesela si iubita. Iar rasplata mea cea mai mare e ca traiesc intr-un nor de parfum.

Viata ei, care ne-a surprins de atatea ori in bine (si voi stiti, v-ati bucurat impreuna cu noi la fiecare test care a iesit mai bine decat ne asteptam, fiecare investigatie care ne-a surprins pozitiv, fiecare progres, fiecare zambet) reprezinta pentru noi generozitatea lui Dumnezeu.

Si da, Cati a fost mai multa vreme un bebelus de o luna, un bebelus de doua luni, de trei luni, de cinci luni. Probabil va fi mai multa vreme ca un copil de sase luni, un an doi…cine stie. Bebelusii sunt totusi adorabili, nu? There is nothing unlovable in them. Iar tocmai aceasta structura a vasului ei o face sa isi pastreze parfumul, si noi suntem recunoscatori ca exista si ca ne infrumuseteaza viata.

Am scris aceste randuri pline de amintiri la provocarea Juliei, care are toata admiratia si respectul meu  pentru energia de a creste patru copii si a creste in acelasi timp un magazin frumos. De el ne bucuram toti, dar mai ales cei mici ai nostriFelicitari, Julia, inca o data pentru noul bebelus, si pentru cei trei fratiori mai mari!

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor
Lasă un comentariu

18 comentarii

  1. M-ai impresionat profund….mi-au dat lacrimile…foarte frumos!
    Va imbratisam cu drag!! 🙂

    Răspunde
  2. Raluca, am plans citind povestea. Atat de frumos ai povestit si cata profunzime au cuvintele tale. Mi-au scrijelit sufletul. Mi-as dori sa pot sa gasesc cuvintele potrivite sa-ti spun ce simt. Nu pot… dar gandurile bune, ce ti le port, sunt sigura ca vor ajunge la tine. Micuta Cati capsunica e o luptatoare, la fel ca mama ei. Dumnezeu sa va lumineze calea si sufletele. Iti doresc putere si energie sa ai grija de minunile tale, sunt cel mai frumos dar de la Dumnezeu.

    Răspunde
  3. Adina_B

     /  9 Martie 2012

    Foarte frumos, Raluca! Mi-a placut cum ai spus te bucuri de fiecare zi cu Cati, de parfumul ei 🙂 Asa eram si eu cu Irina, la inceput, cand nimic nu era sigur. O iubeam cu disperare in fiecare zi, nestiind daca va fi ‘pentru totdeauna’. Parca nici acum nu sunt sigura ca nu vine cineva sa mi-o ia 🙂
    Iti doresc bafta multa la concurs. Eu nu cred ca particip, nu ma simt inca pregatita sa spun povestea de la inceput … a fost greu, si parca nici nu vreau sa ma mai gandesc ce a fost.

    Răspunde
  4. Am citit dimineata ceea ce ai scris si m-am tot gandit daca sa scriu sau nu, cuvintele mi se par de prisos, orice as spune nu as putea reda ceea ce simt….am citit fiecare articol cand ai scris despre Cati si imi dau seama cum este sufletul tau de mama si ce trairi ai, insa cuvintele mele nu au asa putere ca sa ajute, dar gandurile si rugaciunile da!
    Dumnezeu e acolo sus si vegheaza asupra sufletelului frumos de aici de jos din bratele tale 🙂

    Răspunde
  5. Laura Frunza

     /  9 Martie 2012

    Ai scris superb, esti o mama extraordinara pentru cei doi copii ai tai! La multi ani pentru ziua de ieri!

    Răspunde
  6. Flori Radu

     /  9 Martie 2012

    Tot respectul meu!

    Răspunde
  7. Mami de huni

     /  9 Martie 2012

    si eu cred ca sunt de prisos cuvintele. pot spune doar ca sunt alaturi de voi, ca cred in voi si in Cel de sus care va va ajuta in continuare!

    Răspunde
  8. Ce sa mai spun? Te imbratisez si nu pot decat sa gandesc (a cate oara?) ca Dumnezeu a stiut de ce ti-a trimis copiii acestia…
    Ma plec in fata ta!

    Răspunde
  9. Cat de frumos ai scris, Raluca… Se spune ca Dumnezeu da pe masura puterii fiecaruia – si sigur te-a vazut o persoana puternica daca ti-a incredintat o misiune asa importanta.

    Răspunde
  10. aitoata admiratia mea pentru forta si lumina pe care le emani!

    Răspunde
  11. Vreau sa va multumesc tuturor pentru gandurile frumoase, pentru imbratisarile pe care le-am simtit aproape fizic, pentru ca va place de Cati si cititi mereu despre ea, pentru toate cuvintele de incurajare.
    Ceea ce vreau eu sa explic un pic e ca noi suntem absolut ok cu situatia. Recent am vazut un colaj din 4 poze, despre mamica speciala: cum o vad ceilalti, cum se vede ea, cum o vad autoritatile pentru drepturile copilului si cum este ea de fapt. Ceilalti o vedeau singura, debusolata si disperata, in cea mai neagra depresie. Ea, pe sine, se vedea inconjurata de o familie fericita, fericita la rand-i, in vacanta! Este un verset in Biblie pe care o buna piretena mi-l aminteste ori de cate ori vorbim- „O mama vesela in mijlocul copiilor ei”- si daca n-ar fi accesele mele de morocanosenie din cand in cand, va asigur ca asa ma simt. 🙂
    Cand imi amintesc de primele saptamani din viata Catiushei, se potrivesc totusi randurile de mai sus.
    Va imbratisez si eu pe toate si va multumesc pentru prietenia voastra!

    Răspunde
  12. R

     /  10 Martie 2012

    Foarte-foarte frumos, nu am cuvinte pentru ceea ce ai reusit sa ne transmiti prin acest mesaj … te admir foarte mult, Raluca si va doresc toate cele bune!

    Răspunde
  13. Minunate randuri! Raluca tot respectul meu pt tine, pt voi!

    Răspunde
  14. Draga mea Raluca! Ca de multe ori, rândurile tale sunt extraordinar de emoţionante! Pică omul în lacrimi şi admiraţie. Vroiam să îţi spun La mulţi ani pentru S, dar m-am lămurit la sfârşit! Dumnezeu ţi-a dat darurile cele mai potrivite ţie: doi copii admirabili, unor părinţi asemenea! A ştiut ce să dea şi cui să dea! Cuvintele mele sunt prea sărace acum, ca să pot să-ţi mai scriu ceva, în afară de caldeeee îmbrăţişări!
    Cu mult drag,
    Mihaela

    Răspunde
    • Mihaela, eu iti multumesc pentru ca esti mereu alaturi de noi, pentru cuvintele frumoase si caldura pe care ne-o transmiti, si intoc imbratisarile!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: