Intrand in lumea mamiceasca, am descoperit tot felul de jucarii care mai de care mai interesante si mai educative. De altfel, acum sunt si mai pretentioasa in materie de jucarii, si ma uit atent ce functie are fiecare, ce stimuleaza, ce indemanari poate imbunatati la copil, in cate moduri poate fi folosita. Pe cand avea S. in jur de un an, ma indragostisem de puzzle-urile tip incastru, si acum avem o colectie destul de bogata (unele primite, cele mai multe cumparate de noi). Mi se par super pentru dezvoltarea vederii in spatiu, coordonare ochi-mana, imbunatatirea motricitatii fine, etc.
Din pacate, lui S. nu i se par atat de super. Pur si simplu nu a fost niciodata interesat de ele. Le reuseste de la o varsta mica (nu asa de spectaculoasa ca alti copii, dar rezonabil), insa niciodata nu a ales el sa se joace cu aceste puzzle-uri. Intotdeauna eu am fost cea care le-a scos, a stat langa el la joaca, l-a indemnat. Pentru ca de mult nu le-am mai exploatat, am hotarat sa cresc gradul de dificultate, incercand o noua activitate.
Am combinat piesele de la puzzle-uri (doua cate doua, in cosulete diferite), si l-am lasat pe S. sa rezolve problema. A reusit, evident, dar cu multe indemnuri si recompense in ciocolata dupa fiecare pereche de puzzle facuta. Ceea ce ma bucura este ca acum intoarce piesele sa se potriveasca in incastru- pana acum le punea la locul potrivit, dar era prea lenes sa le incastreze cum se cuvine.
Detalii despre puzzle-urile noastre puteti vedea si aici-https://caietpentrucasamea.wordpress.com/2011/01/24/primul-meu-puzzle/.
Spor si voua!
luminitamalanca
/ 29 Septembrie 2011felicitari si tie si lui S., si eu sunt mare, mare fun astfel de puzzleuri. si hunilor mei le plac tare mult, alaturi de lego, de orice fel, sunt preferatele lor.
Raluca
/ 30 Septembrie 2011🙂 Hunii tai cati ani au?
Adina B
/ 29 Septembrie 2011Faina idee, am incercat-o si eu ieri cu fiica-mea. Chiar a fost o experienta buna, ca deja stia pe de rost locul fiecarei piese, clar asa combinat a fost marit nivelul de dificultate 😉 multumim pt idee:)
Raluca
/ 30 Septembrie 2011Cu placere 🙂 E una dintre putinele idei de pe blog care mi-au venit chiar mie 😀
luminitamalanca
/ 30 Septembrie 2011hunii mei au 3 anisori.
Raluca
/ 30 Septembrie 2011Wow, gemeni! Sa-ti traiasca- iar tie multa energie, putere si rabdare! Imi inchipui cat de energici sunt, daca le spui „huni” 🙂
luckyrock
/ 6 Noiembrie 2011eu nu sunt de acord cu ciocolata oferita drept recompensa. am avut multe de spus aici, asa ca am scris direct pe blog:
cea mai dulce recompensa
revenind la postul tau, ideea este buna, am aplicat-o si eu de multe ori [am pus chiar piesele de la 4 puzzle-uri laolalta]. dar, la un moment dat, inevitabil copilul se va plictisi de aceleasi puzzle-uri. eu le ascund si le ofer dupa o perioada mai lunga.
daca totusi un copil se arata de fiecare data dezinteresat de puzzle, eu as renunta. pur si simplu nu este pentru el, ci ii trebuie altceva.
nu trebuie sa insisti. este clar ca tu si copilul tau aveti gusturi diferite.:) cauta altceva care il stimuleaza si daruieste puzzle-urile altui copil.
ma bucur ca mi-ai dat sa citesc posturile tale, simte-te libera sa mai faci asta oricand. momentan lucrez la destul de intens la Little Lucky si nu prea ajung sa citesc altele. dar daca imi lasi linkuri, fii sigura ca trec pe la tine.:)
Raluca
/ 6 Noiembrie 2011Nici eu nu sunt o pasionata de puzzle 🙂 dar le cunosc valoarea educativa. Noi avem multe, si nu le fac cadou deocamdata (mai am si mai vreau copii), si in plus vreau sa ma respecializez pe Terapie ocupationala si aceste jucarii educative imi vor fi de mare folos. Deci, nu pleaca nici o jucarie deocamdata (pentru ca in mainile unui alt singur copil sunt atat, jucarii, in mainile mele vor fi, sper, unelte care vor ajuta mai multi copii). De altfel, uite o alta idee- eu sunt profa de engleza si le folosesc foarte mult la meditatii, pentru imbunatatirea vocabularului (puzzle-urile sunt tematice, deci numai bine).
Despre ciocolata ca recompensa nu comentez 🙂 , de vreme ce o fac, e evident ca sunt mai toleranta cu acest aspect.
luckyrock
/ 6 Noiembrie 2011ei, recomandam sa le daruiesti daca nu va erau voua de folos.:)
cu ciocolata ti se pare ca sunt intoleranta?:)) sper sa nu te sperie categoria „don’t hit kids”, am in general un ton suparat acolo.:P
poate m-ai inteles gresit. eu ofer ciocolata, dar nu in contextul acesta: ca recompensa. mancam ciocolata dimineata, la pranz, seara, oricand avem chef [bine, cu masura…], numai ca niciodata nu o ofer cand copilul realizeaza o sarcina. sau ca sa faca ceva ce ii spun eu.
„bravo!”, un sarut, aplauze, chipul meu razand cu gura pana la urechi :)), etc, etc… fac minuni.:) copilul nu simte nevoia de dulce cand reuseste sa duca ceva la bun sfarsit.
in post ai scris: „A reusit, evident, dar cu multe indemnuri si recompense in ciocolata dupa fiecare pereche facuta.”
incearca fara ciocolata. macar o data sa vezi cum e.:)
[dupa fiecare pereche?? ‘ai tu, e prea mult, zau asa!]
Raluca
/ 6 Noiembrie 2011Dupa fiecare pereche de puzzle-uri (adica erau 4, combinate doua cate doua)- deci in total au fost- stii tu bastonasele acelea impartite in bucatele de la Milka sau Kinder, eu bine, nu doua bastonase, ci doua bucatele mici din segmentele bastonaselor. Nu dupa fiecare pereche de piese…ar fi absurd, sunt genul de mama care nici nu prea i-a dat dulciuri pana la doi ani, si chiar si acum sunt super zgarcita cu ele (tata e mai darnic, dar pe la spatele meu), pentru ca si S. (ca si mine) este un sweet tooth impatimit, si mi-e teama ca va incepe sa refuze mancarea in favoarea dulciurilor (cum am facut eu si cum vaz si pe alti copii in jurul nostru).
🙂 🙂 🙂
Stai sa editez, ca poate intelege si altul la fel 🙂