Despre dragoste

3.01.2007

Ieri am meditat mult asupra subiectului DRAGOSTE.

Mi-am amintit ca cele mai reusite prietenii au fost acelea in care am intrat in relatie fara pretentii, fara sa vreau sa iau sau sa castig ceva de la celalat. Doar sa-l cunosc, sa-l curtez, sa-l binecuvintez.  Si imi mai amintesc ca prieteniile acelea si-au pierdut din farmec in momentul in care eu am inceput sa emit pretentii.

Ar fi trebuit sa-mi invat lectia. Ar fi trebuit sa binecuvintez pana la capat, fara sa vreau ceva pentru mine din acea relatie; sa nu folosesc dragostea ca pe o moneda de schimb, cu care sa cumpar ceva pentru a-mi satisface nevoile MELE, dorintele MELE, placerile MELE.

Oamenii au nevoie de cineva care sa-i iubeasca pentru ca pur si simplu exista, care sa aiba rabdare, si sa asculte povestea lor cu atata interes, incat povestea lor sa para si mai interesanta. Care sa iti dea fara sa urmareasca, in acelasi timp, un targ.

Ai nevoie de cineva care sa te accepte asa cum esti, fara sa incerce sa te schimbe dupa propriul tipar de gandire. Pur si simplu sa te accepte, iar daca e nevoie de schimbare, tu sa iti dai seama singur ca in comparatie cu dragostea lor atat de mare, ceva e in neregula la tine.

Oamenii au nevoie sa invete ca pot si sa dea, si sa primeasca dragoste.  Ca pot face asta fara sa masoare daca unul a dat mai mult sau mai putin, daca au dat in cantitati egale sau nu. Pot face asta fara masuratori, pentru ca au dat totul.

Oamenii au nevoie sa stie ca Domnul Iisus le-a dat totul, si ca nu se pot targui pentru mai mult din favoarea Lui sau din dragostea Lui, pentru ca El a dat in asa fel incat sa nu mai fie spatiu pentru mai mult. A dat TOTUL.

Si daca ma compar cu acest fel de iubire, imi dau seama cat de gresita si de imperfecta sunt eu. Cum am crezut ca in povestile aceastea de iubire personajul principal sunt eu. How twisted my mind was! In felul acesta povestea nu se mai poate numi de iubire, ci de auto-satisfacere . Iar oamenii, sau Domnul, nu mai sunt persoane- obiectul dragostei mele- ci unelte folosite spre implinrea poftelor mele.

Ajuta-ma, Doamne, sa accept fara limite, sa iert fara sa judec, sa iubesc fara conditii si fara asteptari. Sa-i iubesc pur si simplu pentru ca vreau, dar si pentru ca nu am incotro, pentru ca imi dau seama de valoarea si frumusetea lor, de tot ce ii face lovable.

Doamne, invata-ma lectia asta pana o stiu pe de rost si nu o mai uit. Amin.

 (Aceste randuri le-am scris pe cand eram in China- simt si acum gustul uleios al turtelor de porumb de la cantina studenteasca unde luam pranzul. As fi nedreapta daca nu as da credit pentru ele unei carti, pe care o recomand din toata inima- Blue Like Jazz, scrisa de canadianul Donald Miller)

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: